Le-a ars casa în Vinerea Mare. Doi bătrâni, salvați de pompieri

Pompierii bârlădeni au intervenit în această dimineață cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Ivești, comuna Ivești.

La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și se extinsese la o cameră și o bucătărie. Exista pericolul de propagare a incendiului la o altă locuință aflata la o distanță foarte mică.
Au ars aproximativ 90 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, două ferestre, o ușă, piese de mobilier și diverse textile. S-a degradat tencuiala pe o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați.
Au fost salvate alte două camere și mobilierul aferent acestora, precum și casa care era aproape lipită de imobilul cuprins de incendiu.

În locuință se aflau două persoane, soț și soție, cu vârste de 82 respectiv 78 ani. Bărbatul avea afecțiuni medicale care îi îngreunau mișcarea. Ambele persoane au fost evacuate la timp și în siguranţă. Nu au fost persoane sau animale rănite.