Printează acest articol Printează acest articol

Jurnal de învăţător – Lacrimi…

Nu se poate ca în profesia noastră să fii detaşat de întâmplări de suflet şi iubire care marchează viaţa clasei…Nu se poate, om fiind, să nu fii afectat de lacrimile unui copil, de durerea nestrigata a altui copil! Uneori, nu ştii cum să procedezi, ce atitudine să iei şi, de cele mai multe ori, verşi o lacrimă împreună cu cel îndurerat sau nedreptăţit! Alteori, te limitezi doar la gestul de a strânge la piept căpşorul încărcat de gânduri grele şi să ştergi lacrimile care izvorăsc şi mai tare când îl apropii de pieptul tău!
Astăzi, la ora de română, am trăit o experienţă de neuitat: Pentru că aveam lecţia despre trăsăturile fizice şi morale ale unui personaj, elevii au avut ca tema compunerea „MAMA,FIINŢA CEA MAI DRAGĂ „.Nu puteam să ascult numai o compunere, pentru că fiecare sufleţel se întrecea să vorbească despre mama sa în cuvinte cât mai frumoase. De aceea, am hotărât ca toţi elevii să-şi citească creaţiile. Din toată clasa, un singur copil nu a scris niciun rând despre mama sa, pentru că, am aflat, în urmă cu o zi aceasta îl certase pentru o temă nefăcută. Acum stătea încruntat, neiertător şi nu scotea un cuvânt….La polul opus era un băiat căruia îi murise mama exact în ziua când intra în clasa I. Nici pe el nu-l puteam evita, de aceea, firesc, l-am pus să-şi citească rândurile despre mama. Am recunoscut în descriere, fiinţa fragilă, roşcată, aşa cum a rămas în mintea lui de copil de 6 ani. Atunci l-am rugat să-i spună la ureche, în şoaptă, copilului supărat pe mama sa, unde este mama lui acum. S-a apropiat încet, i-a şoptit ceva şi a izbucnit în lacrimi. Copiii au rămas nedumeriţi. Mie mi-au dat lacrimile şi, încet, am spus: „Niciodată nu preţuim ceea ce avem! Aşa şi A., nu ştie ce mult pierde fiind supărat pe mama lui!Voi eraţi mici şi nu mai ţineţi minte, dar S. şi-a pierdut mama în urmă cu patru ani. Deşi este plecată la îngeri, el şi-o aminteşte şi o descrie in cuvinte calde, ca şi cum ar fi aievea lângă el! Credeţi că pe mine mama nu m-a certat? Chiar m-a luat de codiţe, mi-a tras câteva palme, dar… era mama! Ştiam că greşeam, şi voi greşiţi, dar va comportaţi că şi cum vi s-ar face o nedreptate!
Copiii au început să plângă. Unul dintre ei hohotea, şi am aflat că tatăl sau era foarte bolnav acasă! Atunci, mi-am dat seama că, în spatele unor figuri de copiii fericiţi, se ascund multe drame!
-Ce mă fac eu cu voi, clasa de sensibili? E bine că empatizaţi cu colegii voştri necăjiţi, dar haideţi să zâmbim! E aşa frumoasă viaţa, mai ales etapa aceasta în care sunteţi acum!
De multe ori, cuvintele sunt de prisos. De multe ori tăcerea şi o lacrimă lăsată să curgă în voie pe obraz, alături de alte lacrimi de durere, de solidaritate, de prietenie, fac mai mult decât o lecţie de pshihologie. Copiii înţeleg că eşti alături de ei, că în suferinţa lor nu sunt singuri!
Lacrimi…lacrimi…lacrimi !  (Angelica Manole)

Un comentartiu la “Jurnal de învăţător – Lacrimi…

  • 3 martie 2016 at 17:48
    Permalink

    Ma uit si ma minunez, sa folosesti un copil a carei mama este moarta, intr-un mormant, sub 2 metrii de pamant, ca sa dai un exemplu celor care au mama si sunt suparati pe ea, este sub orice critica. RUSINE!!!!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *