Incendiu violent la Vulturești! Un bărbat de 72 de ani a ajuns la spital după ce a încercat să stingă flăcările
Garda II Negrești din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul și două anexe ale unei locuințe din localitatea Podeni, comuna Vulturești.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului, se extinsese la două anexe gospodărești și exista riscul de propagare la întreaga locuință. Până la sosirea pompierilor, proprietarul locuinței a încercat să oprească extinderea incendiului folosind mijloace improvizate. Bărbatul în vârstă de 72 ani a suferit arsuri de gradul II în zona scalpului și a mâinilor. De asemenea, victima suferise și un atac de panică. Inițial, bărbatul a refuzat evaluarea medicală, dar după aproximativ 30 minute a acceptat să fie evaluat. Victima a primit primul ajutor în ambulanța SMURD, iar acum este transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.
Pompierii militari acționează pe două sectoare de stingere, primul pentru lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. În acest moment, incendiul este lichidat în proporție de peste 90%, pompierii acționând pentru lichidarea ultimelor focare.
Au ars aproximativ 150 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, două anexe gospodărești și 50 de pui de găină.
A fost salvat restul locuinței (cinci camere). Cauza probabilă de izbucnire a incendiului urmează a fi stabilită.