Ileana Şipoteanu şi Gabriel Dorobanţu, în concert la Vaslui de Ziua Femeii
Primăria municipiului Vaslui marchează şi anul acesta Ziua Internaţională a Femeii printr-o suită de manifestări, derulate în parteneriat cu unităţi de învăţământ, centre culturale şi socio-medicale de la nivelul municipiului, cu Palatul Copiilor “Constantin Didilescu” Vaslui, CJCPCT Vaslui, Asociaţia culturală “Domisong”.
Astfel, marţi, 7 martie , începând cu ora 12.00, foaierul Primăriei va găzdui vernisajul expoziţiei de artă plastică a elevilor din unităţile de învăţământ vasluiene, „Culorile lui Mărţişor” , evenimentul bucurându-se de participarea micuţilor artişti ai Asociaţiei Domisong, coordonată de prof. Carmen Trufia.
Tot pe 7 martie, începând cu ora 18.30, pe scena Centrului Cultural “Alexandra Nechita” vor urca elevii Şcolii gimnaziale “Elena Cuza”, coordonaţi de prof. Flaviana Florea, care vor susţine un program artistic oferit în dar mamelor, alături de cele mai frumoase gânduri de iubire ale copiilor lor, artişti în devenire.
Ziua de 8 martie va debuta cu un recital al cantautorului Ion Chiriac şi elevilor Centrului “Prietenii Veronicăi”, eveniment care va fi susţinut începând cu ora 11.00 în cadrul Centrului “Bunavestire” şi de la ora 12.30, în cadrul Centrului “Sfântul Nicolae”.
Elevii Şcolii gimnaziale “Mihai Eminescu”, coordonaţi de prof. Jacotă Mihaela, vor urcă pe scenă Centrului Cultural “Alexandra Nechita” începând cu ora 17.30, pentru a omagia mamele prin cântec şi poezie.
Miercuri, 8 martie, de la ora 17.00, la Sala Polivalentă Vaslui, seria evenimentelor dedicate Zilei Internaţionale a Femeii va fi încheiată cu un concert extraordinar, intitulat generic „Romantica femeie”, în cadrul căreia, alături de artişti locali, vor cânta în recital Ileana Şipoteanu şi Gabriel Dorobanţu.
Dar de ce nu se organizeaza la Casa de Cultura Vaslui, unde auditia nu se compara cu Sala Sporturilor.Intradevar capacitatea este mai mare de locuri, dar din puct de vedere a acusticii este foarte prost.Invitatii care evoluiaza sunt buni, pe specificul acesteiu zile.