Ionel Ştefănică Armeanu: „Statul are grijă de cetăţeni, dar şi cetăţenii trebuie să aibă grijă de ei, de copiii şi de părinţii lor” – interviu

Copii abandonaţi, abuzaţi, neglijaţi exploataţi, bătrâni singuri sau pe care familiile nu îi mai vor ca povară, persone cu handicap… Sunt categorii considerate vulnerabile, cu sute de cazuri noi înregistrate la nivel de judeţ în fiecare an, fiecare caz în parte reprezentând o problemă care trebuie rezolvată, nu numai prin asigurarea condiţiilor de trai necesare, ci şi din punctul de vedere al  reintegrării sociale. Cât de multe sunt cazurile de acest fel, care sunt cauzele lor şi ce soluţii există, dar şi despre condiţiile în care funţionează în momentul de faţă cea mai mare instituţie bugetară a judeţului Vaslui, ne-a vorbit, într-un scurt interviu, Ionel Ştefănică Armeanu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Vaslui.

Reporter: Dacă ar fi să facem un bilanţ la jumătate de an al activităţii DGASPC Vaslui, ce am putea spune? Care sunt realizările, nerealizările, satisfacţiile şi problemele cu care v-aţi confruntat în 2016?

I.Ş. Armeanu:  Nu am făcut niciodată un bilanţ la jumătate de an, dar putem spune că în momentul de faţă nu stăm rău, dacă ne gândim la numărul de copii care îi mai avem în instituţii şi, mai ales, a celor pe care intră în sistem. În comparaţie cu anii din urmă, acesta nu este prea mare. Dar avem situaţii când intervenim în regim de urgenţă în anumite familii, pentru că nu sunt respectate drepturile copilului.

Reporter: În ce sens nu sunt respectate drepturile copilului?

I.Ş. Armeanu:  Copii sunt abuzaţi, atât fizic cât şi psihic, în unele cazuri chiar sexual de unii membri ai familiei. Şi sunt multe cazuri de acestea. Nu neapărat multe comparativ cu anii din urmă,  dar e foarte grav că se întîmplă astfel de cazuri. De asemenea, avem foarte multe cazuri de copii neglijaţi. Copii cărora nu li se respectă drepturi elementare, cum ar fi dreptul la învăţătură. El nu mai învaţă, dar nu îi explică nimeni de ce este bine să se ducă la şcoală. Sunt copii care nu au ce mânca în fiecare zi. Este o situaţie care ne alarmează din punct de vedere al sărăciei şi alte multe situaţii. Oricât am încerca noi să facem pe plan local, sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le putem face de la nivel de judeţ şi trebuie rezolvate de la nivel comunitar.Ori, acea faimoasă hotărâre a Guvernului şi a Preşedenţiei României, prin care a fost redus numărul de oameni de la primării şi a fost „tăiat”, a fost una care abia acum începe să îşi vadă urmările: cât de grav este să nu ai un asistent social care să se ocupe de problema oamenilor din comunitate, care să ştie exact ce se întâmplă acolo, la nivelul comunităţii, şi să poată să prevadă nişte măsuri care să contribuie la îmbunătăţirea vieţii. Eu mi-aş dori să văd un organism la nivel naţional care să aibă şi filiale, până la nivel de comună, care să se ocupe de bunăstarea omului.

Reporter: Nu e o utopie?

I.Ş. Armeanu:  Poate părea utopic, dar  o abordare pozitivă cred că este mult mai bună decât una negativă, şi în felul acesta să îi putem atrage pe oameni. Mai mult, cred că trebuie să regândim şi să descoperim soluţii pentru ca adulţii să redescopere plăcerea muncii. O să spuneţi că şi asta este o utopie, dar şi aici este o mare, mare problemă. Pentru că ne-am dezobişnuit de a munci.

Reporter: Lipsa apetitului pentru muncă este o problemă a mediului rural?

I.Ş. Armeanu:  Nu aş spune că numai a mediului rural. Dar la ţară, unde dimineaţa ştiam că toată lumea se scoală, îşi vede de animale, de gospodărie, de câmp, lucrurile s-au schimbat. Mergând prin ţară am observat că sunt foarte multe animale, s-au creat ferme, ceea ce nu este un lucru rău. Rău este că gospodăriile nu mai au acele animale. În momentul în care la ţară, la magazin începe să se vândă zarzavat şi cartofi, mă nelinişteşte şi nu este bine deloc. Şi spun asta pentru că au de suferit copiii, au de suferit persoanele vârstnice, care nu au nicio vină. Ele au muncit la viaţa lor şi, cei care mai pot încă, mai muncesc. Să ajungi în situaţia în care nu îţi pui în grădină nimic, dar să aştepţi să vină alocaţia sau ajutorul social,  pentru a te descurca, este greu tare. Şi nu putem face nimic. Dar, în felul acesta, nu putem merge foarte mult, dacă nu se vor lua nişte măsuri mai hotărâte de la nivel central, să putem să mergem până acolo încât familia să fie chiar obligată să îşi crească copiii. Nu putem, pe baza unei declaraţii: „Nu am condiţiile necesare să îmi cresc copilul”, să creştem 4-5 copiii, şi ei tot să mai facă.  „că îi creşte Statul!” Că Statul de aste e Stat, nu? Să crească copiii, să aibă grijă de bătrâni şi de toată lumea! Statul trebuie să aibă grijă de cetăţeni, dar într-un anumit mod. Şi cetăţenii trebuie să aibă grijă de ei, dar mai ales să aibă grijă, pe de o parte de copiii pe care îi fac, pe de altă parte, de bătrânii care i-au făcut pe ei şi i-au crescut.

Reporter: Sunt probleme şi cu bătrânii?

I.Ş. Armeanu:  Sunt probleme şi cu bătrâni de care copiii nu au grija lor… Sunt şi situaţii de genul acesta. Eu nu zic că este uşor, dar nici aşa, să îl dăm pentru că „nu mai putem să avem grijă de el şi cel mai bine e să nu mai fie la noi!” Mulţi acceptă pentru că au nevoie să socializeze şi aici este un lucru extraordinar care se poate face, şi acesta e crearea de centre de zi. Şi dau exemplu municipiul Vaslui, unde sunt foarte multe astfel de centre,  unde bătrînii se duc, discută, joacă table. Lucrul acesta le face extraordinar de bine pentru sănătatea lor mintală. Pentru unii a devenit aşa, ca un fel de serviciu: se trezesc dimineaţă, se spală, se îmbracă şi se duc la centrul de zi.. Asta îi tonifică şi îi face să se simtă utili. De asta, astfel de centre ar fi binevenite şi la ţară. Eu am văzut, cu mulţi ani în urmă, în Grecia, într-o localitate nu foarte mare, un centru de zi la o primărie. De două ori pe săptămână, la întâlnirile astea, care aveau loc seara, participa şi primarul. Stătea o oră, două, stătea de vorbă cu oamenii, mai afla şi ce se întâmplă în comunitate, dar primea şi sfaturi,idei. Noi vrem sau nu să recunoaştem, dar oamenii bătrâni sunt nişte înţelepţi. Experienţa de viaţă îţi conferă un altfel de statut. Iar primarul putea să culeagă informaţii despre ce se întâmplă la nivelul comunităţii şi putea să intervină ca să meargă lucrurile bine. Şi era un primar tânăr, care discuta cu cei de acolo subiecte care afectau întreaga comunitate, căutând împreună soluţii pentru problemele apărute. Asta mi s-a părut fantastic.

Reporter: Cum v-aţi descurcat cu bugetul în acest an?

I.Ş. Armeanu:  Banii nu sunt foarte mulţi niciodată, dar încercăm întodeauna să găsim cele mai eficiente soluţii, cu cheltuieli minime. Nici nu putem spune că am avut probleme cu banii. În privinţa asta, nu pot să mă plâng. Şi acum, pentru că tot facem bilanţuri, aş putea să fac un bilanţ al modului în care am colaborat cu Consiliul Judeţean. Pot să vă spun că, atunci când am avut nevoie, , de cîte ori am mers în şedinţe cu proiecte, solicitări , Consiliul Judeţean, şi mă refer la Consiliu în ansamblul lui, cu cei 33 de consilieri şi preşedinte, ne-a ascultat, înţeles şi niciodată nu am avut nici un vot împotrivă. Au fost discuţii, au fost întrebări, dar e firesc să fiu întrebat şi să răspund. Chiar mi-aş dori, Consiliul Judeţean să participe în instituţiile noastre să vadă ce se întâmplă, să facem chiar şedinţe de consiliu în centrele noastre, pentru că este benefic să fie cunoscut ce facem noi aici. În general, noi avem o activitate mai discretă din alte motive: nu vrem să scoatem în evidenţă problemele copiilor, problemeleale bătrânilor, problemele persoanelor cu dizabilităţi. Nu trebuie chiar să punem pe tavă şi să arătăm la toată lumea ce probleme au ei şi starea lor de sănătate. Este o discreţie pe care trebuie să o păstrăm. Dar consilierii, cei care conduc fondurile pentru ei, trebuie să ştie. Iar dacă fac o comparaţie cu alte judeţe, constat că atât conducerea cât şi consilierii au fost de partea oamenilor care au nevoie şi întodeauna i-au ajutat. Le mulţumesc tuturor, pentru că întodeauna când am avut probleme, am fost înţeles. Noi avem cam 50% din bugetul judeţului, şi nu e puţin. Nu e puţin şi nu au fost niciodată probleme legate de modul în care au fost cheltuiţi banii. Normal: ţi se dau bani, dar se mai şi verifică ce se face cu ei.

Reporter:  O tendinţă a ultimilor ani a fost reintegrarea copiilor în familii. Funcţionează această metodă?

I.Ş. Armeanu:  În ceea ce priveşte reintegrarea, acest mod de transferare a copiilor către familii, cred că în momentul de faţă, copiii care au fost daţi de mici în familii se simt cu adevărat făcând parte din acele familii şi consideră asistentul maternal un părinte. Sunt şi foarte mulţi asistenţi maternali care consideră copiii luaţi în plasament ca fiind copiii lor şi sunt numeroase situaţii cînd copilul a devenit adoptabil, iar asistentul maternal a fost primul care a decis să îl adopte. În momentul de faţă avem în jur de 1.500 de asistenţi maternali cu aproximativ 1.700 de copii. Suntem judeţul cu cei mai mulţi copii daţi în plasament în familii. Am făcut campanii de reintegrare a copiilor în familiile biologice,. Ei bine, din cei aproape 200 de copii pe care i-am dat în familii, nu s-a întors aproape nimic înapoi. Deci, dacă faci lucrurile aşa cum trebuie, ai şi rezultate favorabile. Dar familia trebuie ajutată şi ea. Noi am avut un proiect, prin care am susţinut familia în care a fost reintegrat copilul, deja avem doi ani de când am făcut reintegrări în familie prin acest proiect, şi nu avem copiii înapoi. Modificarea legislaţiei ar fi benefică, în sensul în care să ducem copilul cât mai aproape de familie. fie că este familia reală, fie o familie substitut, dar să fie dus într-o familie şi nu într-un centru. Sunt şi situaţii în care pentru copil este mai bine să stea într-un centru, şi mă refer în special la copiii cu dizabilităţi care au în centru nu numai îngrijirea necesară dar şi servicii de recuperare de care nu pot dispune în familie. Dacă este dintr-o comună unde accesul este foarte greu, nu putem spune că îl aducem la recuperare sau că ducem acolo o echipă mobilă să lucreze, pentru că este foarte complicat. Dar una este să ai în centre o sută de copii, care au nevoie de recuperare şi de servicii specializate, şi alta este să ai peste o mie de copii.

Reporter: Vorbeaţi, nu cu mult timp în urmă, de extinderea reintegrării şi la persoanele adulte.

I.Ş. Armeanu:  Cred că este mai bine ca şi persoanele vârstnice să rămână în propria casă, dar să li se creeze condiţii, în aşa fel încât să poată să locuiască civilizat şi omeneşte. Să avem o echipă, care să se ducă o dată, de două ori sau de trei ori pe săptămână, de căte ori este nevoie, să îl ajute să îşi facă mâncare, igiena personală, curăţenie, să îi facă cumpărăturiule. Avem un proiect de  reintegrare în familie a bătrînilor şi a persoanelor cu handicap. Există o lege, aşteptăm să apară şi normele de aplicare.  Şi cred că vom avea şi aici un oarece succes pentru că, deşi discutăm în condiţii mai puţin cunoscute şi chiar dacă discutăm de persoane cu handicap, despre care unii ar putea să spună că nu îi vor în casă, s-ar putea să avem şi aici succes. Avem persoane care au avut un copil cu handicap, care au devenit asistenţi personali, care s-ar putea să îi ia la ei acasă. Deci nu este o problemă, deşi am crezut că va fi.  În condiţiile astea, cred că vom avea şi aici succes şi măcar o parte din adulţii cu handicap îi vom duce în familii. Pentru că mult mai bine se dezvoltă în familie şi îmi aduc aminte de cazuri care păreau irecuperabile, dar care în familie, au devenit independente. Să aduci un copil, al cărui pat luase forma corpului, pentru că era imobilizat, să capete independenţă, să se descurce cât de cât singur, este o mare realizare.  Nu pot decât să le mulţumeşti oamenilor ăştia, care i-au luat la ei acasă, că au avut grija şi răbdarea necesară.

Reporter: Ne vorbiţi de asistenţi maternali model. Au fost şi din cei care v-au creat probleme?

I.Ş. Armeanu:  În ultimul timp nu am mai avut probleme cu asistenţii maternali. Avem probleme cu familiile care nu îşi respectă propriul copil, dar nu avem probleme cu asistenţii maternali. Şi aceştia au trecut prin procese de formare, iar monitorizarea foarte atentă pe care o facem pentru ei, îi face să respecte crezul pentru care el a devenit asistent maternal. Şi au început să conştientizeze, foarte serios, că e o profesie şi că trebuie să îşi facă treaba cum trebuie.

 Reporter:  Ce vă doriţi în perioada care urmează?

 I.Ş. Armeanu:  Sper să apară metodologia şi să avem succes în proiectul cu reintegrarea persoanelor adulte, sper să avem cât mai multe familii care să nu uite că au părinţi, care să conştientizeze mai mult ce înseamnă să ai un copil şi sper în continuare că lucrurile vor merge spre bine şi că nu va mai fi nevoie ca noi să intervenim în cazuri de urgenţă, că nu ne va rămâne decât activitatea de monitorizare. Îmi doresc ca noua structură care se organizează la nivelul comunelor în această perioadă, să o putem cuprinde într-o perioadă de pregătire, la care să participe atât primarii, secretarii şi asistenţii sociali, astfel încât să mutăm centru de greutate al activităţii noastre spre comunitate şi spre familii. Am înfiinţat un compartiment a cărui sarcină este de a ţine legătura cu serviciile sociale de la nivelul comunităţilor. Şi cred eu că vom reuşi să facem lucrurile astea, pentru că, am eu aşa un optimism, bolnav aş putea spune, dar am aici, la DGASPC nişte oameni  foarte tenace, care nu se lasă până când nu reuşesc să facă ceea ce şi-au propus. Asta am încercat să le sădesc, şi asta cred că vor face în continuare. Colectivul pe care îl avem la Direcţie, pentru că nu pot să închei fără să vorbesc despre el, este un colectiv care îşi face datoria. Nu trebuie neapărat să vină şeful şi să-i împingă de la spate când au ceva de făcut. Discutăm toate cazurile care sunt mai deosebite, nu neapărat grave, dar situaţii mai aparte, pentru că sunt destule şi din astea, şi găsim cele mai bune soluţii. Pentru că nu şeful trebuie să dea soluţia, ci oamenii care lucrează efectiv, pentru că ei ştiu cel mai bine, dar să o putem pune în aplicare. Astfel putem să ne păstrăm acest loc, să spunem mai discret, dar hotărâtor în a ameliora viaţa omului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.