Hoti din locuințe, prinși de polițiști

Doi bărbați din municipiul Vaslui, județul Vaslui, au fost reținuți de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 

 Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vaslui – Biroul de Investigații Criminale au probat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 32, respectiv 22 ani, din Vaslui, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracţiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii vasluieni, s-a constatat că, în noaptea de 24/25 martie, cei doi bărbați au pătruns prin efracție într-un imobil în care locuia un  bărbat în vârstă de 41 de ani, de unde au sustras mai multe dispozitive electronice. Prejudiciul în cauză este estimat la suma de 1.500 de lei și a fost recuperat integral de polițiști, fiind restituit persoanei vătămate.

Împotriva celor două persoane a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore în data de 27 martie, iar în cursul zilei de ieri, cei doi au fost prezentați Judecătoriei Vaslui, care a dispus măsura arestării preventive a acestora, pentru 30 de zile.