FOTO Laza: începerea școlii a venit cu un autobuz nou-nouț!

Anul școlar 2023-2024 a debutat în condiții excelente în comuna Laza. Primarul Ionuț Pușcașu a pus unitățile de învățământ pe un loc prioritar în agenda sa de lucru, încă de la preluarea mandatului de edil. Elevii din comuna Laza vor beneficia începând de astăzi de un microbuz școlar nou-nouț, iar în curând școlile vor fi dotate cu mobilier si echipamente digitale. Ambele proiecte s-au realizat cu sprijinul Consiliul Judetean Vaslui.

Prezent la deschiderea școlii a fost și Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui. Acesta le-a urat mult succes în noul an școlar atât elevilor, cât și cadrelor didactice, iar părinților le-a transmis să fie alături de școală, pe care o consideră o adevărată „intreprindere” de formare a oamenilor. „Este o zi extraordinară pentru toate comunitățile noastre. Mi-am amintit cum acum în copilărie mă duceam cu plăcere la deschiderea școlii pe 15 septembrie. Nu știu dacă plăcerea aceasta era permanentă sau dura întregul an, dar pentru început era o mare plăcere să ne revedem cu toții. Școala a trecut prin momente oarecum dificile după 1989. Reformele care au fost făcute, felul în care a fost abordat învățământul a creat dificultăți pentru copii, părinți și cadre didactice. După atâția ani a venit un moment de stabilitate și cu toții înțelegem că școala nu este o simplă entitate în care ni se transmit cunoștințe, ci este o întreprindere unică în care formăm oameni. Aceasta este menirea școlii cu adevărat. Mult succes în noul an școlar”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

One thought on “FOTO Laza: începerea școlii a venit cu un autobuz nou-nouț!

Comentariile sunt închise.