FOTO Dubă răsturnată la Mărul de aur

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o ambulanță SMURD tip B2 încadrată de un echipaj de prim ajutor, pentru un accident rutier produs pe DN24, la aproximativ 250 metri de “Mărul de aur”. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane.

La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsit un autoturism răsturnat pe partea carosabilă. Până la sosirea echipajului de intervenție, cele două persoane aflate în autoturismul răsturnat, doi bărbați cu vârste de 42 și 40 ani s-au autoevacuat. Aceștia au primit îngrijiri medicale din partea paramedicii, dar au refuzat transportul la o unitate medicală de specialitate. Pasagerul în vârstă de 40 ani a suferit escoriații și mici traumatisme la nivelul membrelor și al feței, dar a refuzat transportul la spital.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de colegii polițiști.