Exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare

În conformitate cu prevederile art.23 alin. (3) din Legea nr.355/2009, privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război, ale art.59, alin. (2) din Hotărârea de Guvern nr.370/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.477/2003, privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, precum și ale art.4, lit.f), pct.9 din Leagea nr.415/2002, privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în perioada 17-19 octombrie 2017, în județul Vaslui se desfășoară un exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare, condus de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

Pe timpul exercițiului, rezerviștii aflați în planurile de mobilizare sunt chemați la unitățile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfășurării unor activități specific de pregătire și actualizare a datelor de evidență militară, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Exercițiile de acest tip se planifică și organizează periodic în toate județele țării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Superior de Apărare a Țării, în anul premergător desfășurării acestora.

 

One thought on “Exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare

  • 17 octombrie 2017 la 17:46
    Permalink

    Exercițiul de mobilizare se desfășoară cu implicarea totală a personalului centrului militar. Cu certitudine acest exercițiu se va transforma într-un răspuns concret celor care, cu răutate sau nu, se întreabă adesea “la ce mai e bună această instituție (C.M.J.-ul)”.
    Reușita deplină va depinde însă de gradul de receptare a obligației de prezentare la unități a rezerviștilor. Îmi doresc și sper ca aceștia să manifeste un dezvoltat simț de responsabilitate.
    Succes foștilor colegi din Centrul Militar Județean Vaslui!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.