Dumitru Buzatu și consilierii județeni au depus azi jurământul

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), a depus, joi, jurământul de credinţă pentru cel de-al treilea mandat în fruntea instituţiei, în prezenţa consilierilor judeţeni nou aleşi, a conducerii Prefecturii Vaslui şi a liderilor politici din judeţ.

În cadrul şedinţei au depus jurământul şi cei 32 de consilieri judeţeni aleşi în funcţii la data de 27 septembrie. Buzatu i-a felicitat pe consilieri pentru mandatele obţinute şi şi-a exprimat speranţa că va avea o bună colaborare cu toţi membrii forului local, indiferent de culoarea politică.

”Este un moment foarte important în ceea ce priveşte administraţia judeţeană a Vasluiului. Este un nou mandat şi trebuie să apreciem cu toată seriozitatea că ne aşteaptă nişte sarcini destul de dificile în condiţiile acestea, în special cele economice generate de pandemie, mai ales că bugetele judeţelor sunt epuizate ca urmare a tuturor măsurilor care au trebuit să fie susţinute şi în condiţiile în care nu se profilează deocamdată un an care să fie marcat de creştere economică. Eu sper ca toţi cei care vor fi prezenţi în acest consiliu să dea dovadă de maximă seriozitate să încercăm să drămuim resursele noastre astfel încât chiar şi în aceste condiţii să se realizeze progrese în ceea ce priveşte atribuţiile exercitate de către Consiliul Judeţean. Am lansat ideea unui parteneriat între toate forţele politice pentru realizarea obiectivelor noastre şi pentru punerea în aplicare a proiectelor negociate în cadrul acestor parteneriate. Deocamdată nu am primit un răspuns din partea celorlalte forţe politice, dar avem o majoritate asigurată cu care putem să pornim la drum”, a precoizat Dumitru Buzatu.

În Consiliul Judeţean nou constituit PSD are 16 reprezentanţi, PNL a obţinut 10 mandate, Alianţa USR PLUS are trei consilieri, iar ALDE şi Pro România, câte doi reprezentanţi.

Într-o şedinţă ulterioară, în urma negocierilor politice, urmează să fie aleşi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean .

Dumitru Buzatu se află în conducerea Consiliului Judeţean Vaslui din anul 2004. În mandatele 2004-2008 şi 2008-2012 a deţinut funcţia de vicepreşedinte, iar din 2012 deţine funcţia de preşedinte.