Doi tineri bănuiți că au incendiat Postul de Poliţie Fereşti
Doi tineri – în vârstă de 23, respectiv 25 de ani – din comuna Fereşti sunt bănuiţi că au incendiat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, sediul Postului de Poliţie Fereşti, conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.
Cei doi tineri sunt cunoscuţi cu antecedente penale, ei fiind autorii mai multor infracţiuni de furt din locuinţe, tâlhărie sau ultraj.
„Unul dintre tineri a comis mai multe fapte de furt şi tâlhărie, iar în anul 2017 a fost acuzat de ultraj, după ce ar fi sărit la bătaie la un poliţist. Celălalt a comis mai multe furturi pe teritoriul Belgiei, având la activ condamnări în statul respectiv”, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Cei doi tineri au fost audiaţi duminică timp de mai multe ore, în cauză efectuându-se cercetări pentru distrugere şi ultraj. Ancheta va fi preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui.
Vaslui: Postul de poliţie din comuna Fereşti, incendiat
Pompierii au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru stingerea unui incendiu produs la sediul postului de poliţie din comuna vasluiană Fereşti, din primele cercetări reieşind că focul ar fi fost provocat intenţionat, conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
În urma incendiului, au ars 15 metri pătraţi de acoperiş pe structură din lemn şi învelitoare din tablă şi s-au degradat alţi aproximativ 5 metri pătraţi de acoperiş.
„Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca incendiul sa nu se propage şi la interiorul sediului de poliţie, fiind salvate toate bunurile din cele trei încăperi. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul Vaslui şi grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Cauza, cel mai probabil, a fost acţiunea intenţionată pentru a genera incendiul, la faţa locului fiind găsite urme de benzină”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene. Poliţiştii au demarat cercetări pentru identificarea persoanelor care au provocat incendiul. AGERPRES/(AS – autor: Loredana Ciobanu)