Doi șoferi beți, protagoniștii a doua accidente grave

Neadaptarea vitezei la condițiile de trafic și depășirea neregulamentară  au  fost cauzele a două accidente de circulaţie petrecute în acestă dimineață pe raza județului Vaslui. Conducătorii auto vinovați de producerea accidentelor se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În această dimineață, pe raza localității Parpanița a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Polițiști din cadrul Poliției orașului Negrești au efectuat cercetări la locul accidentului și au stabilit următoarele:

M.Ion, de 25 de ani, din orașul Negrești, conducea autoturismul pe D.N.15 D din direcția Negrești către Vaslui, iar la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, iar autovehiculul a intrat într-un copac de pe marginea părții carosabile. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a soției acestuia, în vârstă de 20 de ani, pasageră pe bancheta din dreapta față a mașinii.

Victimele au fost transportate la spital unde bărbatul a fost diagnosticat cu „fractură coloană C3”, iar femeia a fost diagnosticată cu „contuzie pulmonară”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot în această dimineață, pe raza municipiului Bârlad a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad care din cercetările efectuate la fața locului au stabilit că, F. Dan, de 24 de ani, din municipiul Bârlad conducea autoturismul pe strada Republicii, din direcția Grădină către IRB. La un moment dat, tânărul, fără a se asigura corespunzător, s-a angajat neregulamentar în efectuarea unei manevre de depășire și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de R. Damian, de 49 de ani, din comuna Băcani.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto și a unei femei, în vârstă de 60 de ani, din comuna Băcani, pasageră în autoturismul condus de R. Damian. Victimele au fost transportate la spital. F. Dan a fost diagnosticat cu „policontuzii prin accident rutier”, R. Damian cu o „contuzie toracică”, iar femeia a fost diagnosticată cu o „contuzie genunchi”.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest. Testarea lui F. Dan a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care    i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Poliţia Română atrage atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, a celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

One thought on “Doi șoferi beți, protagoniștii a doua accidente grave

  • 2 noiembrie 2016 la 20:48
    Permalink

    Numai la Vaslui e lumea beata cu noaptea in cap

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.