Doi cetățeni afgani, opriți după ce au trecut Prutul
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au depistat în zona de responsabilitate doi cetățeni afgani care au încercat să intre ilegal în România. În baza Acordului de Readmisie încheiat cu R.Moldova, cei doi migranți au fost predați autorităților de frontieră din statul vecin.
În data de 5 februarie a.c., în jurul orelor 14,30, în cadrul unei acțiuni de colaborare cu autoritățile de frontieră din R. Moldova, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, județul Vaslui au fost informați că există posibilitatea ca două persoane să încerce să treacă râul Prut și să intre pe teritoriul României.
Drept urmare, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au procedat la desfășurarea unei acțiuni specifice, în urma căreia au depistat, în apropierea malului românesc al râului Prut, două persoane de sex masculin, de origine afroasiatică.
Lucrătorii noștri au procedat la legitimarea persoanelor, ocazie cu care au constatat că acestea nu vorbesc limba română, motiv pentru care au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, în vederea stabilirii identității și efectuării cercetărilor.
În urma verificărilor specifice efectuate și din declarațiile bărbaților, polițiștii de frontieră au stabilit că aceștia sunt cetățeni afgani, în vârstă de 22, respectiv, 46 de ani și că au trecut râul Prut pe pod de gheață, cu intenția de a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.
De asemenea, din verificările efectuate, a mai rezultat că bărbatul în vârstă de 22 de ani a mai încercat să treacă fraudulos frontiera de stat a României în luna septembrie a anului trecut, ocazie cu care față de acesta a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de cinci ani.
Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria celor doi bărbați și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și intrare în țară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat de către un străin căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare în țară.
În baza Acordului de Readmisie încheiat cu R.Moldova, cei doi migranți au fost predați autorităților de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.