Doi bărbaţi băuţi bine, depistaţi în trafic la volan
Luni, 22 august 2022, ora 18:30, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe sdrumul județean DJ 207H, în localitatea Chițoc, comuna Lipovăț, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
***
Marți, 23 august 2022, ora 22:10, un echipaj al poliției de frontieră, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Fălciu, a oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 31 de ani, din comuna Fălciu, județul Vaslui.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost sesizat un echipaj al Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Poliției Orașului Murgeni, care a preluat bărbatul, la condus la sediul unității de poliție și l-a testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.