Despre jandarmi și irigații, la Colegiul Prefectural Vaslui
Prefectul Judeţului Vaslui, Edurad-Andrei POPICA, a condus joi, 30 august 2018, ședinţa ordinară a Colegiului Prefectural, care s-a desfășurat ȋn Sala Mare a Consiliului Județean.
În prima parte a ședinţei, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui, au prezentat un bilanț al activităților pe linie de ordine public desfășurate în primul semestru.
Din document reiese că în prima jumătate a anului au fost executate 634 de misiuni și realizate aproape 200 de activități preventive.
”Având în vedere acţiunile desfăşurate, efectivele unităţii au obţinut următoarele rezultate pe linie silvică 22 sancţiuni aplicate în baza Legii nr.61/1991, din care 13 amenzi în cuantum de 4.700 lei și 9 avertismente”, a precizat reprezentantul IJJ Vaslui.
În partea a doua, Unitatea de Administrare Vaslui a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a prezentat un raport cu privire la stadiul irigațiilor la nivel de județ.
Suprafaţa totală din administrarea U.A.Vaslui amenajată cu lucrări de irigaţii este de 29.926 ha, cea cu lucrări de desecare este de 41.653 ha şi cea amenajată cu lucrări de combaterea eroziunii solului este de 195.600 ha .
Din suprafaţa totală amenajată pentru irigaţii de 29.926 ha o suprafaţă de 20.313 ha este de utilitate publică şi 9613 ha este de neutilitate publică.
Pentru asigurarea funcţionării la parametri optimi ai amenajărilor de irigaţii realizate la nivelul întregii ţări, prin HG nr. 793/2016 s-a aprobat Programul Naţional de Reabilitarea Infrastructurii Principale de Irigaţii (PNI), în care sunt incluse pentru reabilitare 86 amenajări de irigaţii, însumând o suprafaţă de 2.006.941 ha, cu o valoare de 1,015 miliarde lei, având ca perioadă de realizare de 5 ani, începând cu anul 2016.
În acest program este cuprinsă pentru reabilitare în etapa I şi amenajarea de irigaţii Albiţa-Fălciu din administrarea U.A.Vaslui.
În acest sens Unitatea de Administrare Vaslui a întocmit şi susţinut în Comisia Tehnico Economică-MADR- Nota Conceptuală privind reabilitarea amenajării de irigaţii Albiţa-Fălciu şi a obţinut Avizul CTE- MADR nr. 1394/24.03.2017.
Prin acest obiectiv de investiţii se vor reabilita 4 (patru ) staţii de pompare de bază, 36.291 km canale de irigaţie şi 17 construcţii hidrotehnice ce vor asigura necesarul de apă pentru o suprafaţă de 10.075 ha. Această suprafaţă este deservită de infrastructura secundară de irigaţie preluată de cele 4 OUAI-uri care au reabilitat-o prin submăsura 1.2.5.
S-a întocmit proiectul tehnic aferent acestui obiectiv de investiţii şi s-a obţinut Autorizaţia de construire.
Valoarea totală a acestui obiectiv de investiţii este de 50.360,524 mii lei cu T.V.A.
În prezent este semnat Contractul de execuţie lucrări la acest obiectiv de investiţii cu o valoare de 34.849.446,62 lei care se va derula pe o perioadă de 26 luni. Se estimează că Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis la acest obiectiv de investiţii în jurul datei de 15 septembrie 2018.