Deputat de Vaslui, propus ministru în Guvernul Grindeanu

Deputatul PSD de Vaslui, Ana Birchall este propunerea coaliţiei de guvernământ PSD-ALDE pentru funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene.

Ana Birchall (nume de fată Călin; n. 30 august 1973, oraşul Mizil, Prahova) este avocată şi deputată aleasă în Colegiul nr. 5 Vaslui.

Incepand cu aprilie 2014, Ana Birchall a fost numita Inalt reprezentat al Primului Ministru pentru afaceri europene si parteneriatul cu SUA. De asemenea, Ana Birchall este presedintele Forumului Progresist Social Democrat. Începând din 2005 este lector universitar la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir titularul cursului: Procedura Insolventei.

Licenţiată în ştiinţe juridice, şefă de promoţie, Ana Birchall a avut şansa de a fi primul român admis simultan la masterat in drept la mai multe universităţi de renume mondial precum: Harvard, Oxford, Yale, Cambridge, New York University.[necesită citare][1] A ales să urmeze cursurile de masterat în drept la Yale Law School SUA. A absolvit masteratul în drept cu menţiunea „magna cum laude” în cursuri precum „Dreptul falimentului”, „Reorganizare financiară – bancară şi comercială şi dreptul internaţional”.

Ana Birchall şi-a continuat studiile la Yale Law School, urmând cursurile de doctorat sub îndrumarea decanului facultăţii, Anthony T. Kronman. Tema lucrării ei de doctorat este „Dreptul falimentului aplicat sistemelor bancare din ţările Europei centrale şi de est”, o analiză comparativă a dreptului falimentului aplicabil sistemului bancar din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, România, Ungaria, Polonia şi Cehia. Pe întreaga perioadă a studiilor de doctorat, Ana Birchall a beneficiat de bursa „Goldman Scholarship”, acordată de Yale Law School.

După terminarea doctoratului, Ana Birchall a lucrat ca avocat pe Wall Street în New York cu casa de avocatură White & Case, în cazuri precum: ENRON, MCI-Worldcom, United Airlines, US AIR şi UPC.

În 2003 Ana Birchall a decis să revină în România şi să intre în politică, începându-şi această carieră de pe poziţia de consilier al ministrului afacerilor externe, apoi secretar executiv PSD pentru egalitate de şanse, actualmente fiind şefă a Departamentului de educaţie publică şi cercetare al PSD şi purtătoare de cuvânt a PSD Bucureşti.

Ana Birchall este avocat, membru al Baroului Bucureşti, şi din 2008 a reluat colaborarea cu firma de avocatură White & Case LLP din New York, fiind responsabil al grupului de practică din domeniul insolvenţei, restructurărilor financiare-bancare şi faliment.

Începand cu luna aprilie 2010 Ana Birchall s-a alaturat firmei de avocatură Biris Goran în calitate de şefă a grupului de practică în restructurări financiare şi insolvenţă. Din 2012 s-a alaturat firmei de avocatura Musat& Asociatii in calitate de Of Counsel. In prezent Ana Birchall este consilier al Primului Ministru si secretar executiv PSD.

Totodată, Ana Birchall şi-a continuat cariera academică fiind titularul cursului „Procedura insolvenţei: reorganizarea judiciară şi procedura falimentului” la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, coordonatoare a grupului de cercetare privind dreptul falimentului şi restructurări finaciar-bancare la aceeaşi universitate. De asemenea, Ana este titulara aceluiasi curs la Universitate Ovidiu din Constanta. Pe 9 decembrie 2012 Ana Birchall a fost aleasa deputat in Colegiul Uninominal nr. 5 Vaslui iar din aprilie 2014 a fost numita Inalt reprezentant al Primului Ministru pentru afaceri europene si parteneriatul cu SUA.

Din 1998 Ana Birchall este căsătorită cu omul de afaceri britanic Martyn Birchall. Au împreună un băiat, Andrew, născut în 2001, şi locuiesc în Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.