De Ziua Copilului, CJRAE Vaslui a oferit cărţi copiilor din Deleşti
În cadrul Târgului educaţional – oferta liceelor din zona Vaslui, desfăşurat în perioada 18-19 aprilie 2016 la sediul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Vaslui, a fost iniţiată acţiunea “DAI CARTE, AI PARTE!”, acţiune care a avut drept scop principal stimularea interesului pentru lectură în rândul copiilor, adolescenţilor şi a cadrelor didactice, promovarea acţiunilor de voluntariat , precum şi dotarea unor biblioteci şcolare din mediul rural. În cele două zile ale târgului educaţional, elevii de clasa a VIII-a şi cadrele didactice care l-au vizitat şi-au manifestat dorinţa de a dona cărţi din propria bibliotecă pentru a fi citite de colegi de-ai lor din şcoli din mediul rural.
„În zilele de 31 mai şi 1 iunie, cele 220 de volume donate de elevii şi de cadrele didactice care au fost sensibilizate de iniţiativa noastră, au fost donate bibliotecilor şcolare din trei şcoli din judeţ. Şcolile sunt incluse în cadrul proiectului „Şcoala te face OM”, proiect coordonat de Consiliul Judeţean Vaslui în parteneriat cu Fundaţia Holt, filiala Iaşi. Pe 31 mai ne-am deplasat la Şcoala Gimnazială “N. GH. Lupu”, sat Arsura unde am donat 73 volume şi la Şcoala Gimnazială sat Protopopeşti , comuna Tăcuta, unde au fost donate 74 volume. Astăzi, 1 iunie, au fost donate 73 volume Şcolii Gimnaziale nr.1, Deleşti”, a precizat prof. Daniela Laic, directorul CJRAE Vaslui.
La acţiune au participat voluntare şi două eleve din clasa a VIII- a, de la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” , alături de reprezentanţii Consiliului Judeţean Vaslui şi ai CJRAE Vaslui, aducând un plus de bucurie şi surpriză pe chipurile elevilor de la cele trei şcoli. Eleva Gabriela-Elena Ichim , la rândul ei pasionată de lectură, a ţinut să ofere personal nouă volume cadou , cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, elevilor de la Şcoala Deleşti care au dovedit o reală pasiune pentru lectura de plăcere.