Printează acest articol Printează acest articol

Datini şi superstiţii de Anul Nou

Trecerea dintr-un an în altul are numeroase semnificaţii, multe din ele reprezerntate simbolic în datinile şi tradiţiile tuturor popoarelor. Şi la români această trecere este reprezentată în credinţe diverse, pline de farmec şi culoare. Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit „Îngropatul Anului”, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile şi întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la capăt în ziua de Anul Nou. Asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ideea înnoirii timpului supravieţuieşte în calendarul popular, unde „sfinţii” sunt tineri, maturi şi bătrâni, după cum s-au împărţit sărbătorile. Cei de la începutul anului sunt tineri (Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfântul Ilie, Sfânta Maria), iar ultimii sărbătoriţi sunt, fără excepţie, bătrâni (Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun).

Prin multe obiceiuri şi credinţe se exprimă la început teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul noptii de Revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul. Cele mai importante obiceiuri sunt sacrificiul ritual al porcului, prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte) şi din carne de porc (piftie, cârnaţi), credinţa că se deschid mormintele şi spiritele se întorc printre cei vii, abundenţa ospeţelor şi petrecerilor. Periniţa, strigătul peste sat, bilanţ nocturn, în auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rău în anul care se încheie şi colindele cetelor de feciori sunt obiceiuri la fel de importante. Nu pot lipsi de la sate stingerea luminilor în noaptea de Revelion (ce simbolizeaza întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii), aprinderea luminilor care simbolizează naşterea, credinţa deschiderii cerului, arderea comorilor şi vorbitul animalelor, încercarea norocului, aflarea ursitei, întocmirea calendarului şi împăcarea pricinilor. Prin Sorcova se încearcă alungarea spiritelor malefice prin zgomote, iar Pluguşorul reprezintă începerea simbolică a lucrului.

Plugul – un obicei agrar

În ajunul Anului Nou, În Moldova, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu Plugul – străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Urarea de pluguşor este de fapt un adevarat poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile agricole. Obiceiul contribuie la veselia generală a Sărbătorilor de Anul Nou, colorând desfăşurarea acestei sărbători cu acele elemente care ilustrează una dintre principalele ocupaţii ale poporului nostru – agricultura. Pluguşorul copiilor este tot un obicei străvechi agrar. În ajunul Anului Nou, cetele de copii intră din casă în casă să ureze, purtând bice (harapnice) din care pocnesc, clopoţei, talăngi etc. Urarea este un lung poem în versuri, care prezintă succesiunea muncilor agricole – de la aratul ogorului până la coptul colacilor.  Sărbătorile de iarnă cuprind o serie de alte jocuri, capra, ursul, jienii care, prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţa de grotesc.

Superstiţiile şi apa te scapă de… datorii şi sărăcie

Este bine ştiut că de felul în care păşesti în noul an depinde cum îţi merge pe parcursul acestuia. Pentru a ocoli necazurile, bătrânii s-au înconjurat de tot felul de superstiţii pe care le-au transmis cu grijă urmaşilor. Se spune că, la sfârşitul anului, este bine ca tot omul să aibă datoriile plătite, pentru ca în anul care vine să nu fie nevoit să scoată mulţi bani din buzunare. Se mai spune, de asemenea, ca în prag de an nou casa trebuie să fie curată, oricând gata să primeasca oaspeţi. Nici rufele murdare nu este bine să fie lăsate pentru după Anul Nou. Spălandu-le înainte de intrarea în noul an, te fereşti de sărăcie şi de mizerie. Pregătirea bucatelor pentru seara dintre ani este învaluită şi ea în umbra superstiţiilor. Astfel, pentru noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împraştie, tot aşa se risipeşte norocul şi bunăstarea casei. O tradiţie mai nouă cere ca miezul nopţii de Revelion să-i surprindă pe îndragostiţi sărutandu-se sub crenguta de vâsc atârnată la uşă. Se spune ca dacă noul an te „prinde” astfel, atunci dragostea va intra tot anul în gospodărie, iar cei ai casei vor trăi in armonie. O altă superstitie este şi aceea ca prima persoană care intră în casă în noul an să fie bărbat. Asta pentru că el reprezintă stâlpul casei, iar dacă intră primul, atunci fericirea casei nu va fi clintită de greutăţile cotidiene. Pe 1 ianuarie este bine ca în case să intre „semănătorii”. Aceştia aruncă cu grâu sau, mai nou, cu orez în toate încăperile pentru ca cei ai casei să aibă parte de un an prosper. În prima zi din noul an nu se mătură şi nici nu se adună grâul sau orezul pentru a nu atrage sărăcirea casei în anul cel nou. Se mai spune că cine va dormi în Ziua de Sfântul Vasile va fi tot anul somnoros.

Sfântul Vasile este patronul primei zile din an

Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, cel care a avut un rol esenţial în delimitarea ritului rasăritean, al ortodoxiei, de cel apusean. În prima zi a anului nou, ziua Sfântului Vasile, se cântă colinde specifice şi se împart daruri, mai mult simbolice. În unele zone, de Sfântul Vasile copiii şi tinerii pleacă cu Pluguşorul. Acest obicei reprezintă un rit precreştin de fertilizare, de invocare a spiritelor bune în casa şi în gospodăria celui „urat”. În ziua de Sfântul Vasile, cerul este deschis şi se consideră că rugăciunile sunt mai eficiente, dar şi că magia are mai multi sorţi de izbândă. Din aceste motive, în această zi li se prezice fetelor viitorul. Pentru aceasta, în vechime se foloseau mai multe tehnici de ghicit, cele mai cunoscute fiind cea cu ajutorul cărţilor şi cea cu oglinda. De asemenea, pentru ca fata să-şi viseze ursitul, ea trebuia să-şi puna sub limbă, înainte de a se culca, puţin busuioc. La sate se coace şi acum pâine pentru toata familia, şi se „citesc” evenimentele din anul abia început (prin felul în care se rupe pâinea, prin studierea norilor sau a felului în care bate vântul) şi se încearcă deducerea sorţii rudelor şi prietenilor.

Sorcova aduce noroc

În unele zone, copiii merg cu sorcova. Atingerea acesteia însoţită de o urare, este considerată ca fiind aducătoare de noroc. Acest obicei îl găsim la toate popoarele din cele mai vechi timpuri. În loc de băţul împodobit cu flori de foiţă colorată, cum este la noi, la romani, se mergea pe la case cu ramuri de măslin sau de laur, pentru a se face urări de Anul Nou. Înainte, sorcova se facea din mlădiţe de copaci (de obicei meri sau trandafiri), care se puneau în noaptea de Sf. Andrei în apă, iar de Anul Nou, dacă înfloreau, aduceau mult noroc. Cuvântul „sorcovă” este de origine slavă (sorok – 40, numărul corespunzând exact cu cele 40 de lovituri ce se dau cu sorcova asupra celui căruia i se urează, în timpul recitării colindului).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *