Printează acest articol Printează acest articol

Curs de educație rutieră, susținut de Poliția Română

Copii şi părinţi din Vaslui au participat sâmbătă, 24 septembrie, la un curs de educație rutieră, susținut de Poliția Română. Copiii au avut ocazia să învețe cum pot deveni pietoni exemplari.

La data de 24 septembrie a.c., la nivel național, Poliția Română a organizat cea de a patra ediție a campaniei de educație rutieră „Verde la educație pentru circulație”. Copiii, cu vârste între 4 și 10 ani, au fost invitați să participe, în sectoarele special amenajate din parcările magazinelor Lidl din întreaga țară, societate parteneră în proiect, pentru a învăța de la polițiști cum pot deveni pietoni exemplari. Alături de părinți, cei mici au aflat de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către școală, locul de joacă sau către casă, inclusiv semnificația semnelor de circulație. În cadrul activităților desfășurate au fost organizate orășele miniaturale, unde copiii au putut aplica cele învățate de la polițiști, pentru a demonstra că pot deveni pietoni responsabili. Cei mai tineri participanţi la trafic au fost răsplătiți cu premii și cu materiale informative privind regulile de circulație.

În județul Vaslui, activitățile au fost desfășurate de polițiștii rutieri la magazinele Lidl din municipiile Vaslui, Bârlad și Huși. Potrivit reprezentanţilor poliţiei, conștientizarea de către copii și părinți a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație rutieră este un factor important, care contribuie, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente rutiere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *