Cadru medical infectat cu COVID-19 a fugit din spital să se roage la biserică! A pupat toate icoanele

Caz incredibil la Vaslui! Un cadru medical, infectat cu COVID-19, internat în spital de zece zile, a fugit la biserică pentru a se ruga.

Infirmiera infectată cu coronavirus, în vârstă de 48 de ani, lucrează la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui și fusese internată în urmă cu zece zile la Spitalul din Bârlad. Aceasta era diagnosticată cu o formă ușoară a bolii.
Duminică, infirmiera s-a decis să meargă la biserica din curtea spitalului să se roage. Până au ajuns cadrele medicale la ea, aceasta sărutase deja icoanele.

” Nu se face așa ceva, oricât de credincios ești! Infecţia se răspândește foarte repede, nu trebuia să meargă la Biserică. Noi nu putem încuia pacienţii, dar aceștia trebuie să fie conștineţi că nu au voie în comunitate, dacă nu sunt complet vindecaţi! Chiar dacă avea mască, ea a sărutat toate icoanele! Am fost nevoiţi să anunţăm și poliţia”, a spus Daniela Borș, managerul spitalului din Bârlad.

Pentru fuga sa din spital, inrimiera credincoasă, infectată cu COVID-19, s-a ales cu dosarul penal pentru fuga din spital.
„Am fost sesizați prin apel la 112 de către un medic de la spitalul din Bârlad, cu privire la faptul că, o femeie de 48 de ani ar fi părăsit salonul unde era internată. În scurt timp aceasta a fost găsită în interiorul bisericii din curtea spitalului. A fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”  precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.