Băuți sau fără permis, la volan

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui. Acestea sunt bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 245 au depistat și oprit în data de 7 august ., la ora 23:10, la intersecția cu Drumul European 581, pe raza localității Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui condus de un bărbat de 31 de ani din Bârlad, județul Vaslui.

În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”,  faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal

În ziua de 06 iunie a.c., ora 23.03, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe D.J 245 A, pe raza localității Lipovăț, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Văleni.

Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”,  faptă prevăzută și pedepsită de articolul 336, alineat 1 din Codul Penal

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui efectuează cercetări față de un bărbat de 67 de ani, din comuna Codăești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere

În dimineața zilei de 02 august a.c. bărbatul s-a prezentat pentru a primi îngrijiri medicale, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a declarat că a suferit leziuni ca urmare a unei căderi dintr-un vehicul cu tracțiune animală.

Polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în noaptea de 02/03 august a.c., în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia pe Drumul Comunal 10, din direcția sat Codăești spre centrul localității Pribești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare,  a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șantul de la marginea drumului. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, care a fost internat inițial la Spitalul Județean de Urgență Vaslui iar ulterior a fost transferat la Spitalul Sfântul Spiridon din municipiul Iași.

În data de 07 august a.c. bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar Parchetul de pe lîngă Judecătoria Vaslui a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 335, alineat 1 din Codul Penal și „vătămare corporală din culpă”,  faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196, alineat 2 și 3 din Codul Penal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.