Printează acest articol Printează acest articol

Bătrână din Pribești moartă într-un incendiu

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui, împreună cu membrii  Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Codăești, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o casă din localitatea Pribești, comuna Codăești.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01.56  un apel sosit în dispeceratul comun I.S.U. – S.A.J. anunţa faptul că în localitatea Pribești, din comuna Codăești, o casă este în flăcări iar în interiorul  acesteia există posibilitatea să se afle proprietara locuinţei. Imediat,  la locul incendiului a fost trimisă o autospecială de lucru cu apă şi spumă de mare capacitate, cu opt subofiţeri, şi o ambulanţă S.M.U.R.D. de Terapie Intensivă Medicală.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta atât în interiorul locuinței, cât și la acoperișul pe structură din lemn şi învelitoare din azbociment și țiglă al acesteia, pe o suprafață de aproximativ 50 m.p. Din nefericire, după lichidarea incendiului a fost găsit trupul carbonizat al proprietarei locuinței, o bătrână în vârstă de 80 de ani.

În urma producerii incendiului, flăcările au distrus aproximativ 50 m.p. de acoperiș din plăci de azbociment și țiglă pe structură din lemn, 40 m.p. de planșeu din scândură, diverse bunuri și materiale combustibile existente în două dormitoare și într-o bucătărie (mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, acte de identitate și proprietate, şi altele), pompierii militari reușind să salveze o cameră și anexele locuinței cu bunurile depozitate în acestea, precum și aproximativ 100 m.p de planșeu și acoperiș.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de un coș de fum amplasat necorespunzător și neprotejat termic față de materialele combustibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *