Bătaie în toată regula într-un bar din Simila
Poliţiştii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în data de 16 noiembrie 2022, în satul Simila, comuna Zorleni, municipiu Bârlad.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit că la data de 16 noiembrie 2022, la ora 19.30, în incinta unui local de alimentație publică din satul Simila, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul cercetat ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi agresat o persoană vătămată, bărbat în vârstă de 40 de ani, din aceeași localitate.
Urmare a agresiunii, persoana vătămată a suferit vătămări corporale ce vor necesita 7-8 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
La data de 17 noiembrie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.