Bărbați din Vaslui, rupți în bătaie de smardoii din Rebricea

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Vaslui au probat activitatea infracțională a trei bărbați din Draxeni, comuna Rebricea, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În noaptea de 11/12 ianuarie, ora 23:15, persoanele cercetate au agresat doi bărbați, aflați în fața unui bloc din zona străzii Feroviari, din municipiul Vaslui.  Urmare a agresiunilor suferite, victimele  au fost transportate la spital cu leziuni traumatice în zona membrelor inferioare și a capului.

Polițiștii vasluieni au stabilit identitatea agresorilor, aceștia fiind trei bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, din comuna Rebricea.  Persoanele agresate sunt din Vaslui și au vârsta de 30, respectiv 35 ani. Totodată, a fost stabilit și faptul că agresiunea s-a produs pe fondul unui conflict petrecut în aceeași seară, când unul dintre agresori ar fi avut o dispută verbală cu un grup de tineri între care se aflau și persoanele vătămate.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut bărbații bănuiți de comiterea agresiunii pentru o perioadă  de 24 ore, iar în cursul zilei de astăzi, aceștia vor fi prezentați Judecătoriei Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.