Bărbat din Argeş, victimă într-un accident auto produs la Poieneşti
În această dimineață, Mărioara G, în vârstă de 48 ani, din municipiul Vaslui conducea un autovehicul pe DJ 245. Pe raza comunei Poieneşti, la intersecția cu DN 2F, aceasta nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de Constantin M, de 64 ani, din județul Argeș, care circula din direcția Ivănești către Vaslui, intrând în coliziune cu acesta. Din accident a rezultat vătămarea corporală a lui Constantin M. și a unei femei, în vârstă de 60 ani, pasageră în al doilea autovehicul.
Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde au fost diagnosticați cu „policontuzii”, respectiv „fractură claviculă”. Polițiștii Serviciului Rutier au efectuat cercetări la locul producerii accidentului. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au arătat că nu au consumat băuturi alcoolice.
Pentru a preveni implicarea în astfel de evenimente, poliţia recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte întocmai normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule! Totodată, Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului, să ruleze cu viteză redusă adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.