ALDE, eliminat de la şefia CJ Vaslui. Dumitru Buzatu, reales preşedinte

Răsturnare surprinzătoare de situaţie la şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Vaslui, care a avut loc astăzi, 25 iunie, în Sala de şedinţe a instituţiei. Deşi şedinţa părea una fără mari surprize, dat fiind pactul încheiat la nivel naţional între PSD şi ALDE, şi toată lumea se aştepta ca, la final, unul din cei doi vicepreşedinţi să facă parte din grupul ALDE, decizia consilierilorjudeţeni a răsturnat situaţia.

Propunerea pentru preşedinte, a venit din partea grupului majoritar, PSD, care are 20 de consilieri judeţeni. Nimic neaşteptat, până la numărarea voturilor: 26 –„pentru” şi 7 –  „împotrivă”. Evident, 20 din partea PSD, trei din partea celor trei consilieri ALDE şi, neaşteptat, trei din partea liberalilor. Pentru cele două funcţii de vicepreşedinţi au fost propuşi Ciprian-Ionuţ Trifan, din partea grupului PSD şi Dorin Emil, din partea grupului ALDE. Ciprian-Ionuţ Trifan a obţinut, ca şi preşedintele, 26 de voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă”. Rezultatul aceleiaşi votări a venit ca un duş rece pentru ALDE, Dorin Emil obţinând doar 5 voturi „pentru” şi 28 „împotrivă”. Evident, două din voturile liderului ALDE Vaslui au fost oferite de PSD, astfel încât Dumitru Buzatu a putut să comenteze senin: „Noi am respectat înţelegerea, am avut o singură propunere. Eu am vrut, dar dacă consilierii nu l-au votat. Asta e! Vocea poporului…”. 

Alegerea unui singur preşedinte l-a determinat pe Dumitru Buzatu, validat deja ca şef al CJ Vaslui, să le ceară celor trei grupuri parlamentare să facă alte propuneri. Nu au mai avut propuneri nici cei de la PSD, nici cei de la ALDE, consternaţi de răsturnarea de situaţie pe care nu au prevăzut-o, dar nici PNL. „Dacă ALDE nu are nicio pretenţie, noi… „ a spus ironic fostul vicepreşedinte, Corneliu Bichineţ, din partea grupului liberal.

Evenimentele au făcut astfel ca şedinţa CJ de astăzi să se încheie doar cu validarea preşedintelui şi a unui vicepreşedinte, urmând ca validarea celui de-al doilea vicepreşedinte al CJ să se facă în şedinţa viitoare. Până atunci grupurile parlamentare mai au timp să se gândească la alte propuneri şi (de ce nu?) să negocieze un loc la şefia CJ Vaslui.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.