Autorul accidentului soldat cu moartea unui biciclist vasluian, a fost găsit

Poliţiştii arădeni au identificat, miercuri, un bărbat care ar fi autorul accidentului produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona localităţii Zimand Cuz, unde un biciclist de 21 de ani din Vaslui a fost lovit cu maşina şi a murit, iar şoferul a fugit de la locul faptei, suspectul fiind audiat după ce maşina sa a fost găsită avariată.

„Pe raza localităţii Zimand, fost depistată o persoană despre care există suspiciunea că ar fi responsabilă de accidentul mortal din noaptea de 15 spre 16 iunie, în persoana unui bărbat de 59 de de ani, din Zimand. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei, pentru clarificarea împrejurărilor producerii evenimentului şi luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Poliţiştii spun că autoturismul suspectului prezintă avarii specifice unui accident ca cel care se află în cercetare.

În acest caz, se continuă cercetările pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi modificarea locului faptei.

Accidentul a avut loc pe şoseaua care leagă Oradea de Arad (DN 79), în zona localităţii Zimand Cuz.

„Un autor necunoscut a surprins şi a accidentat mortal o persoană neidentificată de sex masculin, de aproximativ 30 ani, care în calitate de biciclist circula în aceeaşi direcţie. Biciclistul nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant fluorescente, de asemenea bicicleta nu era echipată regulamentar”, precizau, duminică, reprezentanţii IPJ Arad.

Ulterior, poliţiştii au reuşit să identifice victima, fiind vorba de un tânăr de 21 de ani din Vaslui, care locuia pe raza localităţii Zimand.

Duminică, pe reţeaua de socializare Facebook a fost distribuit un apel către şoferi pentru identificarea celui care l-a lovit pe biciclist. Textul a fost postat de către un poliţist şi menţiona că la locul accidentului au rămas elemente din caroseria maşinii, care indicau modelul şi culoarea autoturismului.