Atenţie pe cine primiţi în casă
Pentru prevenirea infracţiunilor de înșelăciune, vă atenţionăm despre tentativele unor persoane rău intenţionate de a vă înşela, săvârşind o serie de infracţiuni prin diverse tehnici de comunicare. În situaţia în care veţi da curs acestor oferte iluzorii sau solicitări, sunteţi pasibili de prejudicii materiale. Pentru a preîntâmpina comiterea unor asemenea fapte, vă prezentăm un caz petrecut în comuna Arsura.
În ziua de 13 septembrie, o femeie a sesizat polițiștii Postului de Poliție Arsura cu privire la faptul că o persoană necunoscută a sustras 500 lei din locuința mamei sale, în vârstă de 76 ani, din localitatea Pâhnești, comuna Arsura.
În urma audierii persoanei vătămate, polițiștii au stabilit faptul că în aceeași zi un bărbat s-a prezentat la locuința femeii, în vârstă de 76 ani, afirmând că dorește să-i dea de pomană bunuri textile (pilote și materiale de lenjerie).
Femeia a fost de acord, însă la scurt timp bărbatul s-a răzgândit și i-a solicitat femeii, pentru bunurile oferite, suma de 500 de lei. Femeia s-a deplasat în locuință și i-a adus banii solicitați. Ulterior, aceasta a verificat bunurile și a constatat că nu corespund calitativ cu suma oferită, fapt pentru care i-a solicitat bărbatului restituirea banilor. Acesta, motivând că merge până la mașină, a părăsit locuința femeii și ulterior localitatea respectivă.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, în colaborare cu polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni l-au identificat pe F. Florin, de 37 de ani, din comuna Moțca, județul Iași, persoană bănuită de comiterea faptei.
Acesta a fost identificat într-un autoturism care se deplasa pe raza comunei Gorban, județul Iași. Din cercetări a rezultat faptul că, în ziua respectivă, împreună cu alte două persoane, acesta s-a deplasat pe raza mai multor comune din județul Vaslui pentru a efectua acte de comerț cu materiale textile. În comuna Arsura a abordat-o pe victimă și a înșelat-o cu suma de 500 de lei.
Suma a fost restituită părții prejudiciate, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Plecând de la aceste cazuri, poliţiştii le recomandă cetățenilor să manifeste prudenţă în relaţiile cu cei care îi abordează pentru a le solicita sau pentru a le oferi diferite bunuri ori servicii. De multe ori, în spatele unor astfel de acţiuni se ascunde intenţia comiterii unor infracţiuni.
Pentru a nu deveni victima acestei categorii de infractori, poliţia vă recomandă:
- Nu acceptați imediat o propunere ce pare tentantă. Când credeți că ați identificat o oportunitate, documentați-vă mai întâi pentru a lua o decizie corectă, în cunoştinţă de cauză.
- Nu vă încredeți în necunoscuți și nu le înmânați bani până nu faceti propriile verificări despre aceștia.
- Fiți suspicioși şi vigilenti. Dacă ceva este prea frumos pentru a fi adevărat, probabil că te afli în vizorul unui infractor.
Recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor solicitări care se încadrează în afara legii, reamintindu-le că indivizi lipsiţi de scrupule sunt în stare să conceapă infinite tipuri de mesaje sau promisiuni, prin intermediul cărora să intre facil în posesia unor sume de bani!