Atenție la sistemele de încălzire!

În perioada sezonului rece, crește pericolul izbucnirii incendiilor datorate sistemelor şi mijloacelor de încălzire utilizate în clădiri pentru menținerea temperaturii mediului interior la un anumit nivel de confort necesar desfășurării în condiții corespunzătoare a activităţii zilnice.  În anul 2017, ca urmare a incendiilor au decedat 10 persoane, iar 5 au fost rănite sau intoxicate cu fum/gaze toxice, cauzele fiind:

  • Coș de fum amplasat ori neizolat corespunzător – 3 decedați;
  • Foc deschis în spaţii închise – 6 decedați;
  • Jar căzut din sistemul de încălzire – 1decedați.
  • Arsuri de grd. II şi III – 1 persoană rănită;
  • Aparat de gătit improvizat – 1 persoană rănită;
  • Coș de fum neprotejat termic – 1 persoană rănită;
  • Scăpări de gaze – 1 persoană rănită;
  • Foc deschis în spații închise – 1 persoană rănită.

În acest sens reamintim unele măsuri ce trebuie luate în această perioadă şi anume:

  1. Reguli de folosire a coșurilor şi a burlanelor pentru evacuarea fumului
  • coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curățate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
  • coșurile se prelungesc deasupra acoperișului cu 0,5 – 0,8 m; aprinderea funinginii în interior la coșurile necurățate poate produce o temperatură de 800-1000C;
  • în podul casei coșul de fum va fi obligatoriu tencuit pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
  • coșurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreținute şi curățate periodic pentru a nu provoca incendii;
  • coșurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 cm; în spațiul dintre coș şi planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • se va evita încastrarea, în coșuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperișului sau planșeului;
  • la trecerea prin acoperiș se lasă o distanţă de cel puțin 10 cm între fața exterioară a zidăriei coșului şi elementele combustibile ale acoperișului;
  • nu este permis ca în coșuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperișului, planșeului.

Respectând aceste sfaturi privind ocrotirea propriilor gospodării de acest dușman care este INCENDIUL, cetățenii pot conviețui în liniște, fără grija, că viața și bunurile materiale agonisite nu vor fi mistuite de flăcări.

Este de reținut un lucru foarte important: „Este mult mai ușor să previi un incendiu, decât să-l stingi”

  1. Prevederi specifice privind exploatarea instalațiilor electrice

Scurtcircuitul poate să devină sursă de aprindere inițiind incendii în anumite condiții favorizate:

  • montarea instalațiilor electrice direct pe elemente combustibile;
  • străpungere unor pereți, platforme, poduri combustibile;
  • nerespectarea distanțelor faţă de elementelor combustibile sau depozitarea de materiale combustibile;
  • supradimensionarea elementelor de protecție;
  • suprasolicitarea instalațiilor electrice;
  • nesupravegherea unor instalații sau procese tehnologice în care sunt implicate echipamente electrice (depășiri de temperaturi, tensiuni, turații)
  • etanșarea necorespunzătoare a aparatelor electrice – medii corozive;
  • improvizații sau nerespectarea schemei electrice de funcționare.
  1. La exploatarea instalațiilor electrice se interzic:
  • înlocuirea siguranțelor, releelor de protecție şi a întrerupătoarelor automate cu altele necalibrate;
  • racordarea unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor;
  • supraîncărcarea instalației electrice, respectiv a conductoarelor, cablurilor, întrerupătoarelor, comutatoarelor, prizelor şi transformatoarelor;
  • lăsarea neizolată a capetelor conductoarelor electrice, în cazul demontării parțiale a unei instalații;
  • folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice, fără ștecher, direct în prize.
  1. Sfaturi utile pentru a evita pericolele care pot apărea ca urmare a înzăpezirilor sau a înghețului

Înzăpezirile, de regulă au un caracter aparte privind măsurile de protecție, în sensul că acest gen de calamități, cu rare excepții, se formează într-un timp mai îndelungat şi există posibilitatea de a lua unele măsuri, astfel încât mare parte din efectele acestora să fie reduse. În aceste împrejurări, se recomandă tuturor cetăţenilor să se informeze permanent asupra condiţiilor meteorologice folosind canalele media şi să evite orice fel de călătorie dacă nu este strict necesară. Dacă se anunță ninsori abundente şi viscol, fiți pregătit pentru a rezista în amplasamentul unde locuiți, asigurați-vă o rezervă de alimente, apă şi combustibil, precum şi mijloace diferite pentru încălzit şi preparat hrana.

Totodată, pregătiți mijloace de iluminat independente de rețeaua electrică şi păstrați la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii şi a gheții.

Dacă totuși este necesar să plecați la drum: luați-vă îmbrăcăminte groasă, căciulă, mănuși, o pătură etc.; călătoriți numai ziua şi folosiți șoselele principale; nu fiți cutezători şi temerari, opriți-vă, întorceți-vă sau cereți ajutorul; dacă plecați cu mașina, asigurați-o cu lanțuri pentru roți, lopată, răzuitoare, cablu de remorcare, benzină de rezervă; anunțați pe cei apropiați ce traseu folosiți.

 

Dacă viscolul vă blochează în trafic, în afara localităților luați următoarele măsuri:

  • parcați autoturismul pe dreapta şi porniți luminile de avarie. Anunțați evenimentul la 112 şi indicați locul unde ați rămas blocat. Rămâneți în autoturism până ce forțele de intervenţie vin să vă salveze. Nu părăsiți mașina dacă nu vedeți în apropiere o clădire în care ați putea să vă adăpostiți. Exista pericolul să vă rătăciți.
  • în cazul în care mai aveți puţin combustibil porniți motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menține cald în interior.
  • mișcați-vă pentru a vă menține organismul cald, evitând extenuarea. O persoană trebuie să fie trează în orice moment, pentru a vedea forțele de salvare.
  • aveți grijă să nu epuizați bateria autoturismului. Bateria este necesară la menținerea în funcțiune a luminilor, căldurii şi a radioului.
  • porniți lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.
  • cu mijloacele avute la dispoziție, curățați periodic zăpada din jurul autovehiculului pentru a evita obturarea țevii de eșapament. Aceasta vă va proteja împotriva inhalării monoxidului de carbon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.