Arestat 30 de zile după ce a furat un frigider
Un bărbat de 58 de ani, din localitatea Rafaila, a fost arestat preventiv 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 58 ani, din localitatea Rafaila, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie, violență în familie, amenințare, furt și distrugere.
Din cercetările efectuate s-a constatat că în ziua de 28 octombrie, bărbatul a pătruns fără drept în curtea și imobilul unde se afla o fostă concubină,pe raza satului Buda, comuna Oșești, și-a lovit fiul, iar când a părăsit locuința a furat un frigider. De asemenea în timpul cât s-a aflat în locuință, prin violență, a deposedat-o pe mama concubinei de suma de 600 lei.
Polițiștii l-au identificat în scurt timp și au demarat cercetările în cauză.
În ziua de 29 octombrie, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.