Printează acest articol Printează acest articol

Angajatorii, obligaţi să asigure condiţii optime de muncă pe caniculă

Ca urmare a avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie referitoare la temperaturile ce vor fi atinse în zilele urmatoare, în care disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării, Inspecţia Muncii, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, va controla respectarea măsurilor ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri de persoană pe schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie, asigurarea de duşuri.

“Ne concentrăm atenţia pe sectoarele economice în care se lucrează în spaţii deschise şi se desfaşoară activităţi ce necesită efort fizic deosebit, caz în care angajatorul trebuie sa ia toate măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii, trebuie să stabiliească de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor alte măsuri cum ar fi: reducerea programului de lucru sau eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru”. Chirvase Gheorghe, Inspector sef ITM Vaslui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *