Alegeri cu repetiție (și scandal), la Primăria Vaslui
Marți, 24 noiembrie, la solicitarea grupului PNL și USR-Plus, consilierii locali ai municipiului Vaslui au fost convocați într-o ședință extraordinară , pentru a repeta procedurile de constituire a comisiilor de specialitate, dar și alege, pentru a doua oară, pentru cei doi viceprimari, după ce primele alegeri nu au primit viza de legalitate de la Prefectura Vaslui, datorită unor vicii de procedură.
De această dată, alegerea comisiilor s-a facut urmând toate criteriile legale, s-au ales și cei doi viceprimari, dar există posibilitatea ca și de această dată alegerea celor doi să fie invalidată. ”Cuiul lui Pepelea” ar putea să fie imposibilitatea de a vota ”în secret” a celor cinci consilieri PSD care au fost prezenți online la ședință.
Încă de la început, ședința a fost declarată ca statutară, din cei 22 de consilieri prezenți cinci participând în sistem de videoconferință, fiind izolați la domiciliu. A fost vorba de Andrei Alexandru, Alexandru Barbu, Cezar Bahrim, Luminița Mihaela Vîrlan și de Leonard Negruti, toți consilieri PSD. Mai mult, PSD a fost în deficit cu încă un consilier, cel care ar fi trebuit să fie validat în locul lui Dragoș Cazacu, care și-a dat demisia în ședința trecută.
Primele contre au apărut încă de la începutul ședinței, când consilierii PSD aflați în izolare au cerut să li se ofere condițiile necesare pentru a avea acces la toate discuțiile.
”Am dori sa ii vedem pe colegii care sunt in sală. Nu stiu cine a vorbit înainte … Rog colegii sa vorbească la microfon, ca sa ii putem auzi”, a spus Alexandru Barbu. Invitați să urmărească ședința pe saitul Primăriei, consilierii au reacționat din nou: ”Noi suntem participanti, nu vizitatori! Vrem să vedem și noi colegii din sală. Nu faceți discriminări între cei de acasă și cei din sală. Tehnica vă permite să faceți aceasta, să putem vedea totul pe tabletă”, a cerut Leonard Negruți.
Odată rezolvată problema, grupul PSD a cerut amânarea alegerii viceprimarilor.
”Sugerez din motive de legaliate a alegerii lor ca acest punct sa fie amânat, când ședința se va putea desfășura fără probleme cu privire la cvorum și modalitatea de vot, care astăzi va avea, probabil, carențe. Este posibil, domnule președinte, să intrați în Cartea Recordurilor cu două ședinte consecutive anulate de Prefectură”, a spus Ionuț Mancaș, susținut dealtfel și de secretarul Primăriei Vaslui, care a precizat că există chiar și o recomandare a DSP ca acest punct să fie reluat la o dată la care toți consilierii locali pot fi prezenți fizic în sală.
Votată, propunerea consilierului Mancaș a obținut 12 voturi împotrivă din partea consilierilor PNL și USR-PLUS, astfel încât proiectul a rămas valid.
Alegerea membrilor comisiilor potrivit algoritmului de prezență în CL a decurs fără prea multe discuții, până la un punct, când Ionuț Mancaș a refuzat nominalizarea în Comisia Juridică.
”Mulțumesc pentru nominalizare, dar nu doresc să fac parte din Comisia Juridică. La ședința anterioară, majoritatea PNL si USR au considerat că eu, ca jurist, nu trebuie să fac parte din această comisie. Apoi, am observat, la aprobarea componenței comisiilor, că au fost convocați de Polak care a dat ordin, și ceilalti au aprobat, să fiu tăiat de pe listă. Dacă o persoană condamnată penal poate face aăa ceva, consider că nu voi putea să îmi desfășor activitatea în comisia juridică. Ințeleg colegii de la PNL, fiind șeful lor de partid! Colegii de la USR au câștigat pe baza sloganului ”Fără penali în functii publice”. Polak este singurul condamnat penal într-o funcție publică și nu ați avut nici o reacție.”
Alegerea viceprimarilor prin vot secret, o barieră pentru consilierii izolați la domiciliu
Alegerea viceprimarilor prin vot secret s-a dovedit o mare provocare, atâta timp cât cadrul legislativ nu prevede nimic clar în astfel de situații. Propunerea juristului Eduard Lăcătușu, secretarul general al Primăriei, de a folosi aplicația votului electronic pentru cei izolați, a fost contestată de liberalii care au susținut că nu există cadru legal care să menționeze clar că votul electronic este secret. Discuțiile contradictorii pe tema votului au fost lungi și nu s-au soldat cu un rezultat concret…
”S-a intamplat ca 5 colegi sa fie in carantina. Ei solicita sa isi exercite dreptul de vot”- Ionuț Mancaș (PSD);
”Legea specifică alegerea viceprimarilor cu vot secret, dar nu exista o HCL sau o procedură care să stabilească cum se face votul cu urna mobilă, cine se duce, nu este nimeni instruit, cum se face… Oricare dintre consilerii locali prezenți la ședință are dreptul sa voteze” – Daniel Neacșu (PSD)
”Convocarea în ședință spune că locul de desfășurare este în această sală” – Lucian Braniște (PNL)
”Apelez la memoria tuturor… Și dvs ați fost în situația noastră la un moment dat. Nu cred ca am ales noi să fim afectați de virus în aceste zile. Mă bucur că s-au ales comisiile, că CL poate functiona. Se poate amâna ședința de alegere a viceprimarilor. Suntem totuși 22 de consilieri prezenți” – Luminița Vârlan (PSD)
”Regret că sunt colegi in izolare. Suntem în situația de a respecta Codul Administrativ în vigoare. Art 152, alin 2 – vot secret cu majoritate absolută din randul membrilor CL, pe bază de buletine de vot. Ce mai putem să analizam? Să alegem procedura de vot legală și să procedam la vot” – Lucian Braniște (PNL)
Discuțiile au continuat zeci de minute în aceeași notă, pentru ca la final să se voteze o propunere de vot a viceprimarilor, cu buletine de vot, doar de către cei prezenți în sală. Au votat doar consilierii PNL și USR-PLUS, tot ei au fost și singurii care i-au propus pe cei doi viceprtimari și tot ei au fost singurii care i-au votat.
Mai mult, pentru că componența comisiei de numărare a voturilor a rămas cea validată în ședința anterioară, cu doi membri PSD, aflați acum în izolare, și aceasta a rămas doar cu membrii PNL și USR-PLUS. Radu Sorin, consilierul Pro România a remarcat nelegalitatea comisiei, dar grupul majoritar, decis să aleagă viceprimarii în orice condiții, a făcut propunerile, aceleași de data trecută, Lucian Braniște și Cătălin Mândru, au votat și au decis ca aceștia să ocupe funcțiile de viceprimar. Consilierii PSD și consilierul PRO România au refuzat să participe la vot.
Acum, pentru ca hotărârea Consiliului Local de alegere a viceprimarilor să fie validată, râmîne doar ca Prefectura Vaslui să dea viza de legalitate. (Mihaela Zărnescu)