Activități de prevenire a delincvenței juvenile în şcolile din judeţ

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, însoțiți de polițiștii Compartimentului de Proximitate Bârlad și de specialiști din cadrul Centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, s-au întâlnit săptămâna aceasta cu elevii Școlilor Gimnaziale ”Iorgu Radu” și ”Episcop Iacob Antonovici”, din municipiul Bârlad.

Astfel, peste 110 de elevi, împreună cu 10 cadre didactice, au primit recomandări privind prevenirea violenței în școli, comportamentele antisociale generatoare ale delincvenței juvenile și consecințele comportamentului deviant. De asemenea, au avut loc discuții despre prevenirea consumului de droguri, inclusiv despre substanțele cu proprietăți psihiactive – NSP(etnobotanice), precum și despre consecințele consumului de alcool și tutun.

Elevilor și cadrelor didactice le-au fost prezentate și câteva informații legate de ceea ce implică o infracțiune, ce reprezintă răspunderea penală, care sunt tipurile de pedepse aplicabile minorilor, dar și câteva detalii legate de starea de recidivă.   arcursul activităților s-au difuzat diverse spoturi audio-vizuale și prezentări în PowerPoint fiind, de asemenea, distribuite și mai multe pliante cu mesaje informativ-preventive, adaptate vârstei şi nivelului de înţelegere.

Polițiștii vor continua activitățile de prevenire a delincvenței juvenile și a combaterii victimizării minorilor în mai multe unități școlare din județul Vaslui.