Accident rutier grav la Bârlad

Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit în această dimineață, în localitate, pe strada Tecuciului, zona Petrom, pentru un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și trei persoane, dintre care una încarcerată. S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, la sosirea echipajului, două persoane fiind degajate din autoturisme, cea de-a treia fiind încarcerată. După descarcerare, victima a fost transportată cu o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad, la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal “Elena Beldiman” Bârlad. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la o unitate medicală.