Absenteismul şcolar, în vizorul poliţiştilor vasluieni

Şi în această săptămână, polițiștii vasluieni au continuat acțiunile pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar şi au efectuat verificări la agenţii economici amplasaţi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ din județul Vaslui. Cu acest prilej au aplicat 119 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcări ale privind circulaţia pe drumurile publice, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată, polițiștii au identificat și 39 de elevi care absentau de la orele de curs.

Poliţiştii vasluieni au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu produse din alcool şi tutun, a încălcărilor prevederilor legale privind protecţia consumatorului la unităţile de alimentaţie publică din vecinătatea şcolilor precum şi a absenteismului şcolar.

Astfel, au fost efectuate controale la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona unităţilor de învăţământ, ce au ca obiect de activitate comerţul cu produse alimentare.

De asemenea, au fost efectuate patrulări în zona şcolilor, atât pe parcursul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii.

În urma controalelor şi verificărilor efectuate în ultimele două zile au fost aplicate 119 de sancţiuni contravenţionale, din care 94 pentru încălcări ale prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 14 pentru încălcări ale Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 4 în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, iar 6 la alte acte normative. Polițiștii au identificat și 39 de elevi care absentau de la orele de curs.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.