Printează acest articol Printează acest articol

A chemat jandarmii apoi a sărit la bătaie

„În data de 27 august, în jurul orelor 20.11, echipajul de intervenție schimbul II, de pe raza municipiului Vaslui, s-a deplasat la un apel 112 pe strada Metalurgiei, unde numitul S.M. venit în concediu din Olanda, a sesizat faptul că la o casă de lângă bloc este tulburată ordinea și liniștea publică prin muzică la intensitate mare.

Ajunși la fața locului, echipajul de intervenție l-a identificat pe numitul R.C, persoana care asculta muzică la intensitate mare, acestuia i s-a pus în vedere să dea muzica mai încet, totodată aducându-i-se la cunoștință prevederile legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială. La fața locului a venit și apelantul S.M, care fiind sub influiența băuturilor alcoolice a solicitat echipajului de jandarmi să ia măsuri de sancționare față de numitul R. C, că altfel va lua el.

Jandarmii au trecut la legitimarea persoanelor, moment în care numitul S.M,  a devenit agresiv verbal atât cu persoanele de față cît și cu patrula de jandarmi, motiv pentru care i s-a pus în vedere să se liniștească altfel se vor lua măsuri legale împotriva sa.

În continuare, S.M le-a adresat injurii și amenințări subofițerilor jandarmi. Din acest motiv, aceștia au procedat la încătușarea sa, moment în care acesta a mușcat de mâini și lovit cu picioarele lucrătorii jandarmi. Cel în cauză  a fost condus la sediul poliției municipiului Vaslui unde a continuat să aducă injurii și amenințări jandarmilor din cadrul patrulei de intervenție.

A fost înștiințat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu privire la infracțiunea de ultraj sesizată de către subofițerii jandarmi, care a dispus ca lucrătorii de poliție din cadrul B.I.C. Vaslui să efectueze cercetări, urmând ca dosarul de cercetare penală să fie înaintat cu propunerea de declinare a competenței Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.” se arată într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *