8 mai, Ziua Naţională a Portului Tradiţional
Sărbătorită în a doua duminică din luna mai, Ziua Naţională a Portului a fost instituită printr-o lege publicată pe 13 mai 2015, în Monitorul Oficial.
Portul popular, una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, a trecut printr-un lung proces de evoluţie în ceea ce priveşte, în primul rând estetica pieselor de bază.
Într-o primă etapă, portul nostru popular s-a individualizat faţă de cel al vecinilor şi s-a diferenţiat în funcţie de zonă. Cromatica s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin preferinţele pentru anumite tehnici, motive etc.
În următoarea etapă, materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Piesele de influenţă urbană au apărut ca protectoare ale celor tradiţionale (bluza peste cămaşă, năframa în locul maramei albe), iar declinul portului tradiţional s-a accentuat în mai multe zone odată cu dezvoltarea economiei. Cei înstăriţi au participat şi ei la acest declin, prin adoptarea costumului de la oraş.
Astăzi, costumul popular se mai poartă local, pentru valorificarea tradiţiilor artistice sau la evenimente şi sărbători, în regiuni ale ţării unde se mai păstreză datinile şi obiceiurile străvechi. Deşi moda se schimbă de la an la an şi oamenii sunt tentaţi să o urmeze, vestimentaţia este transformată pentru a purta mesaje sociale, morale, estetice, de ierarhie socială.
Semnificaţii
De-a lungul timpului, veşmântul primeşte semnificaţie socială, un indiciu pentru rang şi ierarhie. Podoabele, materialele, culorile, croiala, devin elemente ale costumului prin care societatea interpretează apartenenţa purtătorului. Haina transmite emoţii şi semtimente.
Piese
Cămaşa lungă şi albă este piesa de bază, cea care îl însoţeşte pe ţăran la muncile câmpului şi la sărbători. Cămaşa de duminică, a sărbătorilor de peste an, a Paştelui şi Crăciunului, cămaşa fecioarei şi a văduvei, cîmaşa pentru nuntă, naştere şi botez, a datinilor şi obiceiurilor, cămaşa morţii, fiecare era diferită.
Rădăcini
Se află în portul strămoşilor traci, geţi şi daci şi reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii.Tainele meşteşugului se învaţă şi astăzi de la femeile satului şi se transmit din generaţie în generaţie.
În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune pentru a comunica cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Si mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.
Sursa stiri.tvr.ro