Astăzi a fost inaugurată Școala Gimnazială din Fâstâci

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a participat astăzi la tăierea panglicii inaugurale a Școlii Gimnaziale din Fâstâci.
După 14 ani, grație intervenției Primăriei și Consiliului local al comunei Cozmești, prin implicarea personală a primarului comunei, Hristache Sima, a fost preluată anul trecut întreaga clădire, reușind, cu susținerea financiară a Consiliului Județean, să ducă la bun sfârșit construcția școlii gimnaziale.
Astăzi, elevii și cadrele didactice din comuna Cozmești au cu adevărat o școală europeană, cu dotări de înalt nivel.
”Trăim momente de satisfacție și bucurie, în același timp, prin faptul că s-a încheiat o epopee nefericită, văduvind mai bine de 14 ani niște copii de condiții decente pentru învățare. În sfârșit, elevii de aici se pot bucura de lucrurile firești, de condiții ca în urban. CJ Vaslui a sprijinit întotdeauna școala, cofinanțând multe dintre investițiile în construcții noi sau reabilitări de grădinițe și școli. Mult succes în noul an școlar tuturor elevilor din județul Vaslui”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.