[VIDEO] La o parte fraierilor, trece regele!

Zeci de oameni adunați la slujba de sfințire a bisericii din Tutova “s-au bucurat” timp de mai bine de o oră de îndemnurile câtorva organizatori să se ferească de pe aleea pietonală! Ajunși la capătul răbdărilor, mai mulți credincioși au întrebat umili: “…cine vine?”. Răspunsul a venit sec…PREFECTUL!

Sub razele unui soare care încălzea aerul la un nivel insuportabil, zeci de credincioși s-au adunat pe una dintre aleile bisericii din Tutova, acolo unde în această dimineața a avut loc slujba de sfințire a lăcașului. Atenția le-a fost repede distrasă de 6-7 organizatori care țineau morțiș ca singura alee cu umbră să fie lăsată liberă. Lucru greu de înțeles de către bieții oameni care nu doreau decât să asculte în liniște soborul de preoți.

“Cine vine?” întreabă un bărbat vizibil deranjat de cei care aproape bruschează credincioșii. Răspunsul vine sec..”primari, PREFECT…”

“Și intră cu mașina?! E tot om, se strecoară, dă-l în Doamne iartă-mă!”…protestele bărbatului nu sunt luate în seamă, iar gura îi este închisă rapid de către una dintre organizatoare “păstrați-vă credința, păstrați-vă credința!”

După mai bine de o oră și jumătate, apare și personajul pentru care, nu mai puțin de șapte oameni, au încercat din răsputeri să păstreze un culoar de trecere, deranjând sute de persoane! Ca un privilegiat, prefectul județului, Garincha Onofrei pășește țanțoș printre oameni și îi privește cu un aer superior. El e prefectul, restul sunt umilii cetățeni….