Vasluienii sunt invitați la Festivalul Internațional de Dans ”Hora din străbuni”. Organizatorii pun la punct ultimele detalii

Mai sunt zece zile până la începerea Festivalului Internațional de Dans ”Hora din străbuni”, iar organizatorii pun la punct ultimele detalii legate de program și de primirea  a sute de dansatori din străinătate, dar și  membri ai ansamblurilor folclorice din Vaslui și din țară. Timp de trei zile, în perioada 30 iulie – 1 august , aceștia vor evolua atât pe o scenă amplasată în Centrul Civic,  Teatrului de Vară, dar și  vor putea fi admirați și în cadrul unor ateliere de dans care se vor desfășura în fiecare seară Parcul Copou și în  parcul din fața Inspectoratului Județean de Poliție, dar și în gara CFR Vaslui.  De asemenea, ansamblurile vor evolua și în comuna Pădureni(sâmbăta, 31 iulie) și comuna Hoceni (duminică, 1 august) . Toate acestea, dar și alte detalii din culisele organizării , au fost prezentate astăzi de reprezentanții instituțiilor implicate în organizare: de Dumitru Buzatu – președintele Consiliului Județean Vaslui, Vasile Pavăl – primarul municipiului Vaslui și Lucian Onciu – directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.

“Am lucrat împreună cu partenerii noștri la programul pe care l-am întocmit și nu ne rămâne decât să-l parcurgem si să-l urmărim să se desfășoare așa cum am dorit, iar spectatorii să fie prezenți la acțiunile noastre. Ele se vor desfășura în cea mai mare parte în Centrul Civic. Va fi amenajat corespunzător perioadei pe care o parcurgem, vor fi montate scaune, vom respecta toate restricțiile cu privire la perioada pe care o parcurgem și sunt convins că vasluienii vor da dovadă de un înalt civism, așa cum au făcut de fiecare dată.   Seria manifestărilor culturale va continua în municipiul nostru și eu sper ca până la finele sezonului să avem o activitate prolifică, să oferim vasluienilor activități din ce în ce mai bune, iar cetățenii nostri să fie multumiți de ceea ce facem”, a spus primarul Vasile Pavăl, făcând referire și la Zilele Vasluiului, care se vor desfășura la jumătatea lunii viitoare.

”Vorbim despre Festivalul ”Hora din Străbuni” ca o activitate culturală foarte importantă, o manifestare care se dorește să fie de o ținută artistică foarte bună și, în consecință, am făcut toate eforturile pentru a realiza aceste lucru.  (…) Vă adresez rugămintea, dacă este posibil, dincolo de ceea ce faceți zilnic, să informăm cât mai bine publicul, să avem o participare foarte bună. Este într-adevăr o perioadă grea, oamenii sigur au fost influențați din punct de vedere psihic, sunt marcați poate de puțină teamă, sunt marcați și de măsurile acestea, care au fost luate pe timpul pandemiei. Eu cred că ar fi un sprijin important din partea presei dacă ar menționa toate eforturile acestea, care sunt făcute pentru desfășurarea în bune condiții a tuturor activităților”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean, precizând că, totuși, manifestările se desfășoară în aer liber și nu e indicat să se exagereze nici cu măsurile, nici cu o atitudine alarmistă în ceea ce privește pandemia.

”Am facut tot ce ne stă în putință ca ediția anului curent, a VII-a, să încânte ochii și sufletul. Am invitat, și sperăm să fim aceleași gazde bune, noi organizatorii și dumneavoastră spectatorii, pentru grupuri din România, Republica Moldova, Albania, Serbia, Bulgaria, Ucraina și Polonia.  Anul acesta, în afara spectacolelor din Centrul Civic, vom accentua desfășurarea atelieror de dans în diverse locuri din oraș: Parcul Copou, Piața Independenței(Secu), Esplanada din fața Teatrului de Vară și chiar stația CFR Vaslui pentru a oferi călătorilor care tranzitează Vasluiul o mostră din bucuria noastră. Dacă edițiile anterioare au beneficiat de ceva mai mult timp pentru organizare, de ansambluri care depășeau granițele Europei și aveau o durată de cinci zile, vă mărturisim că am tratat cu aceeași atenție la detalii ediția ce urmează a începe. Între 30 iulie și 1 august, în Centrul Civic, vor fi montate aproximativ 1000 de scaune care vor putea fi ocupate fără a se plăti taxă, dar vă rugăm să aveți în vedere restricțiile cu privire la desfășurarea evenimentelor în aer liber”, a precizat lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.