Vasluieni prinşi cu „alba -neagra” în staţiunea Costineşti

La data de 9 iulie, în jurul orei 23.00, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Costineşti au depistat în flagrant delict, în zona falezei din staţiunea Costineşti, doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, ambii din judeţul Vaslui, în timp ce organizau un joc de noroc, denumit „alba -neagra”.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de organizare de jocuri clandestine, ale căror rezultate pot fi influenţate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri.

Pentru a nu deveni victime, poliţiştii constănţeni recomandă turiştilor să nu se lase atraşi în jocuri de noroc neautorizate, care se desfăşoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câştig de bani, cu precizarea că, în cazul acceptării de a participa la astfel de activităţi ilicite, cetăţenii sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale.