Tudor Polak va candida din partea PNL la Primăria Municipiului Vaslui
„Dragi vasluieni, am plăcerea de a vă invita să-mi fiți alături și să-mi oferiți sprijinul dumneavoastră în următorul pas pe care îl voi face în cariera mea politică. Astăzi am fost desemnat de către colegii mei din Biroul Politic Național pentru a candida, ca reprezentant al Partidului Național Liberal, pentru funcția de primar al municipiului Vaslui, nominalizare care mă onorează și, în același timp, mă responsabilizează enorm!
După mai bine de 10 ani de carieră politică în comunitatea vasluiană, în care am ocupat atât funcții de reprezentare, din cadrul cărora mi-am dat silința să ofer cetățenilor drum deschis și direct către decidenții politici, cât și ca membru activ și implicat al societății în care am crescut profesional, consider că știu, punct cu punct, ce stopează modernizarea Vasluiului, care îi sunt problemele cele mai adânci și de ce au nevoie vasluienii, oamenii în mijlocul cărora am trăit!
Îmi asum că nu va fi ușor, dar pornesc în această competiție cu deschidere totală către cetățeni și cu multă încredere că, împreună cu echipa pe care mi-o voi construi, vom aduce în inima Moldovei un oraș modern, funcțional și respectabil.
În perioada care urmează, vă voi prezenta programul meu de candidatură și vă promit un singur lucru: împreună, dumneavoastră și noi, vom munci pentru un Vaslui care să oglindească ceea ce suntem și care să ajungă la standardele unui oraș dintr-un stat european al anului 2020!” a postat tânărul pe rețeaua sa de socializare.