Tradiţii şi superstiţii în Săptămâna Patimilor

Perioada de dinaintea Sfântului Paşti, numită şi Săptămâna Patimilor, săptămâna sfânta şi binecuvântată, când credincioşii se pregătesc să primească lumina Învierii, este presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la răstignirea Sa, în Vinerea Mare.

În Lunea Mare, în Marţea Mare şi în Miercurea Mare, trebuie să se cureţe casa, curtea, grădina, livada, să se aerisească, să se termine lucrul la câmp, să se spele geamurile ca să intre lumina. Se spune că dacă în aceste zile, bărbaţii le sunt de ajutor casei şi nevestelor, tot restul anului le va merge din plin.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morţii. Femeile trebuie să meargă la biserică să împartă colaci din aluat de post, fructe, miere şi vin, iar bărbaţii să aprindă focuri rituale în curţi, în grădini, pe dealuri, pentru sufletele morţilor care se spune că se reîntorc la casele lor. Tot în această zi, trebuie să se vopsească ouăle, să se coacă pasca şi cozonacii. Tradiţia spune că este bine să păstrezi un ou roşu până la Paştele viitor, şi nu este bine să dormi în această zi. Se crede că cine doarme în Joia Mare, va lenevi tot anul. În Joia Mare, când au avut loc cele mai importante ritualuri: spălarea picioarelor ucenicilor de către Iisus, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea lui Iisus de către Iuda, are loc Denia celor 12 Evanghelii. E bine să se aprindă lumânări la ferestre, căci potrivit credinţei populare, în această seară lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea morţilor. Tradiţia spune că fetele trebuie să-şi pună 12 dorinţe pe aţă, făcând câte un nod după fiecare evanghelie, dezlegate după Înviere, ca să se împlinească. Aţa se pune sub pernă, ca să-şi viseze ursitul. Mai mult, în credinţa populara, cei care ţin post din Joia Mare şi pana în Paşti vor fi înştiinţaţi de moartea lor cu trei zile înainte de a trece în lumea cealaltă.

În Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, e bine să se ţină post negru, să nu se facă treabă în gospodărie, să nu se pregătească mâncăruri şi să ducem flori la biserică. Se spune din bătrâni că acela care vor ţine postul negru vor fi feriţi de boli tot anul şi vor avea belşug şi spor în toate Cine poate şi are curaj, e bine să se scalde în râuri pentru a fi sănătos tot timpul anului, iar seara să se meargă la biserică pentru trecerea pe sub Sfântul Aer, procesiune simbolizând suferinţa prin care a trecut Iisus pe drumul Crucii. Tot în Vinerea Mare, nu se consumă de oţet şi urzici. Pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oţet.

În Sâmbăta Mare, conform tradiţiei străvechi, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă în haine curate, se închină şi se roagă la icoane, apoi pot termina toate treburile casei. Vasele în cuptor, trebuie puse doar cu mâna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel pot apărea necazuri în anul care urmează. Tot în această zi e bine să se pregătească mielul sacrificat, să se facă ultimele pregătiri pentru masă şi să se pregătească hainele noi pentru Înviere şi un coş cu oua roşii, pască, cozonac, sare, usturoi, friptură de miel. E bine să mergem la Deniile din fiecare zi ale Săptămânii Mari, unde pe lângă slujbele speciale, se ţin predici pentru sufletele noastre şi pentru iertare de păcate. Săptămâna Patimilor se încheie cu noaptea Învierii, când lumea merge la biserică pentru a lua lumină sfântă de la preot. Altă tradiţie spune în Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu cei cu care au fost în duşmănie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.