Tânăr găsit fără viață, la 25 de metri de autoturismul răsturnat
În urmă cu puțin timp, pompierii militari din cadrul Secției Huși au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor), pentru asigurarea măsurilor PSI în urma producerii unui accident rutier pe DN 24A, în zona localității Oțetoaia, comuna Lunca Banului. La intervenție a participat și un echipaj cu o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.
În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o singură persoană.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile (direcția Oțetoaia – Huși). Din autovehicul s-au scurs lichide combustibile. În autoturismul puternic avariat nu a fost găsită nicio persoană. La aproximativ 25 metri de autoturism, într-o zonă mlăștinoasă, a fost găsit trupul conducătorului auto. Din nefericire, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Pompierii militari au asigurat măsurile PSI specifice în astfel de cazuri, după care au curățat și spălat carosabilul.
Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt efectuate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.
Pingback: Tânăr găsit fără viață, la 25 de metri de autoturismul răsturnat – Vaslui Expres