Tânăr de 18 ani, decedat după ce a căzut din căruța cu fân
În ziua de 08 iulie, la numărul de urgență 112 a fost primită o sesizare cu privire la faptul că pe raza satului Mireni, comuna Coroiești, a avut loc un accident rutier grav.
Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au efectuat cercetari la locul accidentului, stabilind următoarele: G.Andrei, în vârstă, de 18 ani, domiciliat în satul Mireni se deplasa cu un vehicul cu tracțiune animală, încărcat cu fân, pe un drum sătesc din localitatea de domiciliu. Într-o curbă, tânărul a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Urmare a leziunilor grave, acesta a decedat. Din accident a rezultat și rănirea unui pasager din căruță, în vârstă de 17 ani, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad. Polițiștii continuă cercetările în vederea clarificării împrejurărilor în care s-a produs acest accident grav.