Printează acest articol Printează acest articol

Simulare de accident chimic la Codăeşti (foto)

Astăzi, începând cu ora 11.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” Vaslui a efectuat un exerciţiu tactic cu forţe şi mijloace în teren, cu tema:  Activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi intervenţia forţelor şi mijloacelor specializate pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unui accident chimic produs pe căile rutiere, pe DN 24 – Codăeşti.

Potrivit scenariului exerciţiului, „în data de 29.03.2017, ora 11.00 pe DN 24, în dreptul Staţiei de distribuţie carburanţi Codăeşti, o autocisternă care transportă substanţe chimice, în speţă amoniac, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi apariţia unei defecţiuni tehnice la sistemul de frânare, a părăsit partea carosabilă. În urma coleziunii cu elementele de decor din afara părţii carosabile s-au produs avarii la cisternă, rezultând scurgeri de amoniac lichid şi gazos. În urma emanaţiilor de gaze toxice conducătorul auto a rămas inconştient în cabină.”

Acțiunea a fost coordonată de prefectul Isabel Bogdan, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la care au participat și celelalte instituții care asigură funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență în zona de responsabilitate.
”Prin acest exercițiu am dorit să vedem modul de cooperare a instituțiilor pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de producerea unui accident, cu deversări de substanțe periculoase, şi testarea planului roşu de intervenţie. Sunt convins că am avut cu toții de învățat și sperăm ca într-un caz real să existe același comportament în intervenție, astfel încât să limităm eventualele efecte negative”, a declarat prefectul Isabel Bogdan

Exerciţiul a avut ca obiectiv general verificarea timpului de reacţie şi a posibilităţilor tehnice de intervenţie ale forţelor şi mijloacelor tehnice conform registrului de capabilităţi,  precum şi  pregătirea  instituţiilor care trebuie să intervină în cazul unui asemenea dezastru (tip de risc: accidente, avarii, explozii şi incendii în activităţi de transport).

Structurile participante la exertcițiu au fost: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Podul Înalt” al judeţului Vaslui,  Inspectoratul de poliţie al judeţului Vaslui, Inspectoratul judeţean de jandarmi Vaslui, U.M. 01776 Huşi,  Direcţia de Sănătate Publică, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, UPU/SMURD Vaslui,Agenţia de Protecţia Mediului, Garda de mediu Vaslui, SC Drumuri Naţionale Bârlad, CLSU Codăeşti şi CLSU Micleşti.

Acţiunea  s-a încheiat cu o analiză a modului şi capacităţii de intervenţie în cazul producerii unei astfel de situaţie, concluzia fiind că toate forţele participante au demonstrat ca pot gestiona corect şi coerent o situaţie de urgenţă de o asemenea anvergură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *