Simpozionul „Emil Racoviță-Exploratorul”, la Muzeul Județean
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizează, în perioada 1- 2 noiembrie 2018, cea de a II-a ediție a Simpozionului „Emil Racoviță-Exploratorul”. Activitatea se desfășoară cu ocazia comemorării a 150 de ani de la nașterea marelui savant român. Evenimentul este organizat în parteneriat cu instituția Consiliului Județean Vaslui și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” București.
Activitatea va debuta pe 1 noiembrie 2018, la ora 10:00, în sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui cu vernisajul expoziției „Emil Racoviță-Jurnal fotografic”, ce cuprinde imagini stereoscopice realizate de savant pe parcursul expediției „Belgica” în Antarctica și a călătoriilor de cercetare întreprinse pe coastele Mediteranei.
Deschiderea oficială a lucrărilor Simpozionului va avea loc pe 1 noiembrie 2018, la ora 11:00, în sala„Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean Vaslui, urmând ca de la ora 15:00 să aibă loc Sesiunea de comunicări științifice.