Ședință solemnă pentru depunerea jurământului în CL Vaslui
Fostul primar al municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, predat în mod oficial, dar și simbolic, mandatul noului primar al municipiului Vaslui, Lucian Braniște, ales la alegerile locale din vara acestui an, în cadrul unei ședințe solemne în care consilierii locali și, la final, primarul ales au depus jurământul.
La ședință au participat parlamentari și șefi ai organizațiilor locale ale principalelor partide, precum deputatul Adrian Solomon și deputaul Irinel Stativă, senatoarea Gabriela Crețu (PSD), deputatul Mihai Botez (USR), Sorin Chelmu (AUR), președintele Conciliului Județean Ciprian Trifan, subprefectul Mircea Gologan ori protopopul de Vaslui Adrian Chirvase.
În noul Consiliu Local al municipiului Vaslui PSD a obținut zece mandate de consilieri locali, AUR – patru mandate, USR și PNL, câte trei mandate, Forța Dreptei două mandate, iar PMP un mandat.
Cei 23 de consilieri care au depus jurământul sunt:
– de la PSD: Daniel Neacșu, Cezar Bahrim, Valeriu Caragață, Gabriela Epure, Vlad Ghețu, Lucian Jinga, Leonard Negruți, Andreea Nistor, Dumitru Prișan și Luminița Vîrlan;
– de la AUR: Ionel Sandu, Vlad Dicu, Cristian Brînză, Constantin Carabină; USR: Cătălin Mîndru, Mihaela Bohotineanu, Dragoș Chirica;
– de la PNL: Robert Vlada, Daniel Bulumac și Liliana Trifan; Forța Dreptei: Marius Arcăleanu și Ana-Maria Cristea,
– de la PMP: Maricel Gangu.
Adrian Solomon, Bica, Eduard Popica Vlad Ghețu Vlad Ghețu
Pingback: Ședință solemnă pentru depunerea jurământului în CL Vaslui - Vaslui Expres