Proteste în penitenciare. Sindicaliştii blochează activitatea
Începând de luni 26 septembrie, 11.000 de sindicalişti din penitenciare vor declanşa mitinguri în tot sistemul penitenciar şi la Ministerul Justiţiei.Protestele vin după ce sindicaliştii au notificat angajatorii cu privire la dezacordul de a se mai depăşi plafonul de 180 de ore suplimentare anual. Sub coordonare şi protecţie sindicală, a fost iniţiat refuzul muncii suplimentare, exprimat de către toţi salariaţii, acţiune care va bloca penitenciarele. Lucrătorii din cadrul Penitenciarului Vaslui se alătură mişcărilor de protest. Potrivit calendarului realizat la nivel naţional, aceştia vor protesta joi, 29 septembrie.
“Acţiunile sindicale extinse la nivel naţional, care includ refuzul muncii suplimentare,
pichetarea tuturor penitenciarelor, mitinguri la sediile Ministerului Justiţiei şi Agenţiei Naţionale a Penitenciarelor, vor continua pe termen nedeterminat, până când Guvernul României, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor vor înţelege să aplice legislaţia în vigoare şi să trateze personalul din penitenciare în mod egal şi nediscriminator, similar cu angajaţii tuturor instituţiilor publice din sistemul de apărare naţională.
Toate instituţiile europene, prim-ministrul şi preşedintele României, ambasadele şi alte instituţii publice relevante din România, vor afla în cursul săptămânii următoare, prin intermediul unei scrisori deschise, detalii complete cu privire la modul în care, în sectorul de activitate justiţie, după ce drepturile omului au fost definite că un lux, aplicarea legii a devenit o simplă opţiune.
Salariaţii din penitenciare vor primi începând cu luna august drepturile legale prevăzute de OUG 20/2016 (în suma compensatorie) sau, în caz contrar, sistemul va fi blocat prin simplă aplicare a legii, respectiv prin refuzul muncii în plus, acţiune dublată prin proteste pe termen nedeterminat.
Dacă un sistem declarat sigur, din cadrul structurii de apărare naţională, devine nefuncţional prin simplul refuz al muncii suplimentare care se dovedeşte a fi mai importantă ca şi soluţie, decât orice investiţie sau strategie, atunci Guvernul României trebuie să înţeleagă cât de important este să asigure salariaţilor din acest sistem, dacă nu resursele minime necesare, atunci cel puţin un tratament nediscriminator!
Merităm un minim de respect şi un tratament egal, cel puţin pentru acele 1,5 milioane de ore suplimentare de muncă realizate într-un singur an şi compensate în mică măsură, doar cu timp liber!”, se precizează într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.