Printează acest articol Printează acest articol

Protest pe acoperișul Penitenciarului Vaslui

Un deținut de la Penitenciarul Vaslui s-a urcat pe acoperișul clădirii și protestează împotriva amânării deciziei de a fi eliberat. Deţinutul se număra printre puşcăriaşii ce urmează a fi eliberaţi. Angajaţii penitenciarului încearcă să-l convingă să coboare. Tânărul refuză și se plimbă nestingherit pe acoperișul umed, fiind în real pericol de a se dezechilibra. Acestă scenă s-a întâmplat astăzi, în timp ce se aștepta eliberarea fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihail Vlasov.

„Ministrul Toader ne-a păcălit, că ne-a promis zile de libertate pentru condiţii. Se dau amânări foarte lungi la dosare. Ei nu se gândesc că avem şi noi familii, numai la ei se gândesc”, strigă deţinutul urcat pe clădire.

Reprezentanții Penitenciarului Vaslui susțin că protestul nu este îndreptat împotriva lor, ci a instanței care decide liberarea conditționată.

„Amânarea de la liberarea condiționată este atributul exclusiv al instanței, și nu al penintenciarului. Comisia constituită la nivelul penitenciarului și prezidată de judecătorul de supraveghere face o propunere asupra căreia instanța decide. Conform prevederilor articolului 587 din noul Cod de procedură penală eliberarea se face de către judecătorie. Liberarea condițioantă reprezintă un beneficiu acordat doar în situația în care există motive suficiente care să justifice aplicarea”, a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Penitancirarului Vaslui, Nicolae Toma.

Deținutul care a protestat pe acoprișul clădirii Penitenciarului Vaslui a intrat prima dată în comisia de liberări condiționate în urmă cu două luni, fiind amânat de două ori până acum de Judecătoria Vaslui.

În cele din urmă, bărbatul a coborât de pe acoperiș pe gemulețul de vizitare după ce a fost convins de către un negociator să renunțe la acțiunea de protest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *